Astrid Fodor și echipa FDGR au depus candidaturile pentru Primăria Sibiu și Consiliul Județean

Astrid Cora Fodor și echipa Forumului Democrat al Germanilor au depus candidaturile pentru Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu. 

“Astăzi, împreună cu echipa Forumului Democrat al Germanilor, am depus candidaturile pentru funcția de primar și respectiv cea de consilier local al Municipiului Sibiu. Mulți dintre noi nu suntem la primul mandat, dar cu toate acestea a fost un moment încărcat de emoția responsabilității pe care dorim să ne-o asumăm din nou, dacă cetățenii ne investesc cu încrederea lor. Sunt sigură că sibienii vor ști să privească dincolo de campania electorală plină de promisiuni frumoase și vor înțelege că garanția pe care o prezentăm noi, grupul FDGR, este cea a proiectelor realizate deja. Fapte, nu vorbe.
Mai sunt multe de făcut în Sibiu și sper ca sibienii să decidă să continuăm împreună dezvoltarea orașului într-un ritm susținut, cu sprijinul unui număr cât mai mare de consilieri locali FDGR. Mi-aș dori să pot continua proiectele pe care le-am inițiat pentru oraș. Pentru că Sibiului i-a mers bine și datorită acestei continuități în administrația locală a grupului FDGR, care a asigurat o coerență în proiectele de dezvoltare, dar și stabilitate, echilibru și corectitudine, precum și beneficiul know how-ului unei echipe alcătuite din primar și consilieri locali care au experiență deja în gestionarea orașului. La aceasta se adaugă perspectiva proaspătă a noilor candidați FDGR care se integrează în grupul nostru.
Vom cere votul de încredere sibienilor, iar pentru aceasta, în campanie, vom prezenta propunerile noastre, foarte concrete și ancorate în realitate, pentru un Sibiu pe care să continuăm să îl iubim. Să fie într-un ceas bun! ” a declarat actual primarul al Sibiului, Astrid Cora Fodor după depunerea candidaturii.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică