Deputatul PSD Bogdan Trif, președinte al organizației județene PSD Sibiu, și-a depus oficial candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu, în Duminica Floriilor, alături de lista de candidați pentru consilieri județeni.
Bogdan Trif a precizat într-un comunicat de presă că va prezenta programul electoral al PSD la începutul campaniei și a subliniat angajamentul său pentru transparență și responsabilitate, menționând că este pregătit să demisioneze dacă nu își va îndeplini promisiunile.
Voi prezenta, la debutul campaniei electorale, programul PSD Sibiu, cu proiecte și termene clare, și angajamentul că, în caz de nerealizare, îmi voi prezenta demisia de onoare în fața sibienilor. Sibienii s-au săturat de oameni politici care le promit lucruri, nu le realizează și vin, după patru ani, în fața lor cu alte promisiuni mincinoase, pentru a le lua votul. În toate actele de conducere a unei instituții, contribuția echipei este esențială. PSD are oameni bine pregătiți, pe care îi vom prezenta sibienilor în zilele următoare.
spine Bogdan Trif în comunicatul de presă trimis la redacție.