Conviețuirea în traficul din Sibiu: Soma și provocările colectării deșeurilor la oră de vârf

Unii șoferi se arată deranjați când întâlnesc dimineața, în trafic, mașina de colectare a Soma. Se plâng că pe străzile mai mici nu pot ocoli autospeciala Soma, motiv pentru care se formează coloane sau riscă să întârzie la serviciu.

În primul rând trebuie spus de bun început că Soma poate colecta deșeurile sibienilor, din poartă în poartă, doar în intervalul orar 06:00 – 18:00. Așa este prevăzut în contractul de delegare semnat cu autoritatea contractanta, acestea sunt aprobările autorităților locale, prin urmare întreg planul și graficul de colectare a fost elaborat pornind de la acest interval orar. În elaborarea graficului de colectare s-a ținut cont de străzile aglomerate, iar ordinea de colectare este una care sa evite pe cât posibil străzile pe care sunt școli și grădinițe, în intervalul 7:00-9:00. Orice modificare – cum ar fi propunerile de colectare deșeuri pe timp de noapte, trebuie să vină de la autoritatea contractantă și presupun costuri noi.

Acestea fiind spuse, David Bica, din satul Mag, își începe ziua de lucru la ora 06:00 dimineața. Este șofer la Soma de aproape opt ani și în fiecare zi are un anumit traseu de aproximativ 100 de kilometri pe care trebuie să-l parcurgă, alături de doi colegi din echipă. Spre exemplu, vinerea are zona Sibiului cuprinsă între strada Zaharia Boiu și Calea Cisnădiei, până pe Oituz, Hipodromului și Școala de Înot.

Conviețuirea în traficul din Sibiu: Soma și provocările colectării deșeurilor la oră de vârf

”În privința asta oamenii întotdeauna văd numai partea lor, nu se gândesc că noi suntem la muncă și vrem să ne facem treaba bine. Noi, pe de altă parte, întotdeauna avem în vedere și cealaltă parte, ne dorim să încurcăm cât mai puțin. Să vă dau un exemplu. La ora 07:00, zi de zi, suntem pe traseu. Cum ar fi la 07:30 să mergem pe Zaharia Boiu, unde este foarte aglomerat cu copiii care merg la școală? Sau să ne ducem pe Calea Cisnădiei, unde toată lumea știe ce aglomerație este către Cartierul Arhitecților? Bineînțeles că nu dorim să încurcăm traficul, mergem în primul rând pe străduțele mai mici, mai lăturalnice, unde nu este trafic și abia după ce trece ora de vârf ne ducem spre zonele menționate”, a explicat șoferul David Bica.

Ne-am urcat în cabină pe salba de străduțe adiacente bulevardului Vasile Milea, de la Oituz până pe Iorga. L-am întrebat pe șofer cât de des se uită în oglinda retrovizoare cât circulă pe o astfel de străduță, cu sens unic?

”Non stop. A devenit un automatism. Am oameni care lucrează în jurul mașinii în fiecare clipă, nu-mi permit să nu fu atent, de mine depinde siguranța lor. Bineînțeles că văd și dacă vine mașină în spate sau se formează coloană. În același timp, eu sunt obligat să opresc din poartă în poartă, ca să poată lua pubela. Oriunde văd un loc e parcare liber sau acces spre curte, mă trag să las să treacă din spate. Dar sunt și străzi unde nu ai cum, pur și simplu, sunt mașini pe ambele părți și orice aș face nu e loc”, explică David Bica.

Conviețuirea în traficul din Sibiu: Soma și provocările colectării deșeurilor la oră de vârf

Mașina este una care valorează câteva sute de mii de euro și fiecare oprire presupune o serie de proceduri. Practic dispozitivul de ridicare și golire a pubelelor nu funcționează până ce șoferul nu activează frâna de mână. Această operațiune se repetă zilnic de câteva mii de ori, din poartă în poartă.

Angajații Soma spun că majoritatea sibienilor sunt înțelegători, doar în unele cazuri, mai rare, șoferii devin recalcitranți.

”Cei mai mulți văd și așteaptă un minut, că nu-i nicio tragedie, dar m-am trezit că mai apar câte unii nervoși, opresc în paralel și încep să urle sau să înjure. Nu e zi în care să nu-mi aud vreo înjurătură, deși eu sunt la muncă, îmi fac treaba. Am învățat să-i ignor și în niciun caz nu intru în vorbă cu ei. Îmi strigă câte unul: ”Gunoierule!”. Eu sunt șofer…” mărturisește cu un zâmbet amar angajatul Soma.

Conviețuirea în traficul din Sibiu: Soma și provocările colectării deșeurilor la oră de vârf

Cât ne-am plimbat cu mașina operatorului de salubritate am observat că mulți locatari așteaptă la poartă să-și bage pubelele înapoi în curte. Aceștia se așteaptă ca pubelele să fie lăsate în același loc de unde au fost luate pentru descărcare, de aceea mașina trebuie să se oprească din cinci în cinci metri.

O altă problemă întâlnită aproape zilnic este aceea a mașinilor parcate sau oprite neregulamentar. Șoferii Soma întâlnesc adesea mașini care încurcă circulația și nu poți trece pe lângă ele.

”Dacă tot suntem în zona aceasta, vă pot da ca exemple străzile Someșului, Rennes sau Justiției. Uneori nu pot circula din cauza celor parcați neregulamentar. Trebuie să stai să vină proprietarul și cine vede mașina de Soma zice că noi suntem de vină. În astfel de cazuri nu ar trebui să mă supăr eu că nu sunt lăsat să-mi fac treaba? Dacă așa se parchează în unele locuri din Sibiu, pe ambele părți ale străzii, pe trotuare, în intersecții, pe avarii, nu mai este vina mea. Eu circul la fel ca restul, nu te supăra pe mine, supără-te pe cine a lăsat mașina în drum”, mai povestește șoferul Soma, în timp ochii lui se învârt prin toate oglinzile.

Conviețuirea în traficul din Sibiu: Soma și provocările colectării deșeurilor la oră de vârf

David Bica parcurge în medie 100 de km pe zi prin oraș, iar colegii lui din echipă fac pe jos câteva zeci de kilometri, tot roind în jurul mașinii de colectare. În aproape 8 ani de condus prin oraș, cu peste 100 de km pe zi, David Bica a avut un singur incident minor în trafic: A atins vopseaua unei mașini parcată strâmb. ”M-am înțeles pe loc cu proprietarul, i-am dat asigurarea și asta a fost fost”.

Revenind la nervii din trafic, șoferul Soma transmite la final un mesaj celorlalți participanți la trafic: ”Fiți, vă rog, puțin mai înțelegători. Oameni suntem și noi, ne aflăm la muncă și vrem să ne facem treaba. Nu vrea nimeni să încurce circulația, de cele mai multe ori și noi suntem blocați”, concluzionează David Bica.

Ultima oră