Zeci de angajați ai Spitalului Județean Sibiu, prezenți la un workshop de management al stresului și burnout-ului

Câteva zeci de angajați ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, medici, asistente și personal nemedical deopotrivă, beneficiază în perioada 22 și 24 aprilie 2024 de ateliere de management al stresului și burnout-ului și de comunicare în situații dificile, oferite de specialiștii psihologi ai Biroului OMS (Organizația Mondială a Sănătății) România. La workshop s-au înscris și câteva persoane din afara unității noastre, respectiv un angajat al Spitalului de Pediatrie Sibiu și unul de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, numărul participanților ajungând la 80 de persoane. 

Zeci de angajați ai Spitalului Județean Sibiu, prezenți la un workshop de management al stresului și burnout-ului

Zeci de angajați ai Spitalului Județean Sibiu, prezenți la un workshop de management al stresului și burnout-ului

Programa include gestionarea stresului și a epuizării, precum și adoptarea unor mecanisme eficiente de coping. Subiectele acoperă înțelegerea stresului și a componentelor acestuia, recunoașterea semnelor timpurii de epuizare, adoptarea de strategii de coping, promovarea unui stil de viață și a unei mentalități sănătoase și îmbunătățirea comunicării cu pacienții greu de gestionat.

Atelierul include sesiuni interactive și exerciții menite să faciliteze experiențe de învățare partajate între participanți. Materialele audio și video și exercițiile individuale și de grup sunt folosite într-o manieră interactivă.

Cei prezenți la ateliere învață tehnici de gestionare a stresului, dar și cum să reacționeze în situații dificile de relaționare cu pacienții și aparținătorii. În acest sens, doi actori de teatru vor pune în scenă anumite scenarii, pentru a-i ajuta pe participanți să reia conversații provocatoare cu un pacient dificil, un coleg sau un aparținător. Participanții sunt încurajați să-și amintească o conversație provocatoare pe care au fost nevoiți să o gestioneze în practica lor clinică și să încerce să îmbunătățească interacțiunea în timpul jocului de rol cu actorii.

Fiecare participant primește la final o copie a manualului OMS „Doing What Matters” în limba română.

Evenimentul se desfășoară în perioada 22-24 aprilie 2024, la Hotel Hilton Sibiu.

Zeci de angajați ai Spitalului Județean Sibiu, prezenți la un workshop de management al stresului și burnout-ului Zeci de angajați ai Spitalului Județean Sibiu, prezenți la un workshop de management al stresului și burnout-ului

Ultima oră

Comentariul meu

Publică