Patru mașini abandonate în cartierele Sibiului, ridicate de pe domeniul public. Un BMW, printre vehicule
foto: arhivă

Patru autoturisme abandonate pe domeniul public au fost ridicate de agenții constatatori ai Serviciului Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public din Sibiu. 

Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei Sibiu a publicat o listă cu patru autovehicule identificate ca fiind „fără stăpân” – cu sau fără plăcuțe de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, dar care nu au putut fi identificate, ridicate de către agenții constatatori de pe domeniului public al municipiului.

„Proprietarii acestor vehicule au obligația de a le ridica din locul special amenajat/depozit, în termen de 5 zile de la apariţia acestui anunţ. În caz contrar acestea vor fi declarate fără stăpân prin dispoziție a Primarului Municipiului Sibiu şi vor trece de drept în proprietatea Municipiului Sibiu, libere de orice sarcini, prin dispoziție a primarului. Totodată, aducem la cunoștință publică faptul că, potrivit prevederilor art. 12, alin. (1) din Legea 421/2002 cu modificările și completările ulterioare și H.C.L. 150/2023, „Refuzul proprietarului sau al deţinătorului legal al vehiculului de a se conforma somaţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) sau de a prelua vehiculul depozitat într-un loc special amenajat şi revendicat potrivit art. 6 alin. (3) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei”, se arată în anunțul publicat pe site-ul Primăriei Sibiu.

Mașinile ridicate de pe domeniul public sunt:

  • Dacia Papuc, de culoare vișinie, cu numărul de înmatriculare SB-04935, identificat și ridicat de pe str. Trifoiului, nr. 39 (lângă calea ferată);
  • Peugeot 407, de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare 679-EMV-78, număr de identificare VF36D9HZC21192024, identificat și ridicat de pe str. Independenței, nr. 1A;
  • Opel Astra (avariată), de culoare albastră, fără numere de înmatriculare, identificat și ridicat de pe Bulevardul General Vasile Milea, bl. 9, sc. E (parcare spate bloc);
  • Bmw X3, de culoare gri, cu numărul de înmatriculare GZ-WE-1 26/10/23, identificat și ridicat de pe Aleea Șelimbăr, nr. 3 (parcare lateral bloc). 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică