Istvan Kovacs va arbitra la EURO 2024. Alți trei arbitri români vor fi delegați la Campionatul European
foto FRF.ro

Patru arbitri români, condusi de Istvan Kovacs, vor oficia la Campionatul European de Fotbal – EURO 2024, care va avea loc în Germania în perioada 14 iunie – 14 iulie, conform informațiilor publicate pe site-ul Federației Române de Fotbal, transmite Agerpres.

Comisia de Arbitri a UEFA a anunțat 18 brigăzi de arbitri pentru cele 51 de partide ale turneului final, brigada românească fiind compusă din Istvan Kovacs (arbitru central), Vasile Marinescu, Ovidiu Artene (arbitri asistenți), și Cătălin Popa (arbitru VAR).

Arbitrii de centru pentru EURO 2024, în ordine alfabetică, sunt Artur Soares Dias (Portugalia), Jesus Gil Manzano (Spania), Marco Guida (Italia), Istvan Kovacs (România), Ivan Kruzliak (Slovacia), François Letexier (Franța), Danny Makkelie (Țările de Jos), Szymon Marciniak (Polonia), Halil Umut Meler (Turcia), Glenn Nyberg (Suedia), Michael Oliver (Anglia), Daniele Orsato (Italia), Sandro Schaerer (Elveția), Daniel Siebert (Germania), Anthony Taylor (Anglia), Clément Turpin (Franța), Slavko Vincic (Slovenia), și Felix Zwayer (Germania). Argentinianul Facundo Tello și doi arbitri asistenți se vor alătura de asemenea acestei echipe.

În pregătirea pentru EURO 2024, toți arbitrii nominalizați vor participa la un seminar organizat la Frankfurt la mijlocul lunii mai.

Naționala României va face parte din Grupa E, alături de Ucraina, Belgia și Slovacia.

Ultima oră