Hoț reținut de poliție după ce a spart două locuințe în Gușterița. A furat scule în valoare de aproape 10.000 de lei

Un bărbat de 30 de ani, din Sibiu a fost reținut după ce a furat din două locuințe scule în valoare de aproape 10.000 de lei. Politiștii spun că în perioada 11 – 16 aprilie, hoțul ar fi spart două locuințe din cartierul Gușterița.

”La data de 22 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 30 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat.

Bărbatul este bănuit că, în perioada 11 – 16 aprilie a.c., ar fi pătruns prin efracție în două imobile din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Prejudiciul înregistrat prin presupusa activitate infracțională este de 9.500 de lei.” transmite IPJ Sibiu.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.



Ultima oră