Tânăr din Agnita, reținut după ce a furat dintr-o farmacie mai multe cutii cu siropuri

Un tânăr din Agnita a fost reținut după ce a intrat într-o farmacie și a furat mai multe cutii cu siropuri. Mai mult decât atât, agresorul ar fi fost extrem de recalcitrant și violent, spun oamenii legii.

Tânăr din Agnita, reținut după ce a furat dintr-o farmacie mai multe cutii cu siropuri

”La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au reținut un tânăr în vârstă de 18 ani, din Agnita, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, tânărul este bănuit că, la data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 14.45, ar fi pătruns  în birourile administrative ale unei farmacii din Agnita unde, amenințând cu acte de violență, ar fi sustras câteva cutii cu siropuri, după care ar fi fugit într-o direcție necunoscută.

În urma investigațiilor operative desfășurate de către polițiști, tânărul a fost identificat și depistat pe raza orașului Agnita.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

În baza probatoriului administrat în cauză, față de persoana bănuită s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 21 aprilie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Agnita a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.



Ultima oră

Comentariul meu

Publică