Sibian beat turtă și fără permis pe strada Nicoale Teclu. S-a ales cu dosar penal

Un bărbat de 58 de ani, din municipiul Sibiu s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut și fără permis de conducere la volanul unui autoturism. 

”La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Nicolae Teclu de către un sibian în vârstă de 58 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat un rezultat de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.


Ultima oră

Comentariul meu

Publică