Dirijorul Jordi Mora și solistul Jan Sekaci, invitații concertului de joi de la Filarmonică. Primul vine în premieră la Sibiu

Baza sa muzicală a fost clădită la Barcelona, orașul în care s-a născut, apoi a continuat studiile la Hochschule für Musik din München, unde – pe lângă studiile dirijorale – a absolvit muzicologie, filosofie și indologie. Am putea spune că este unul dintre cei mai norocoși dirijori, deoarece a urmat cursuri de dirijat la Filarmonica din München cu legendarul Sergiu Celibidache.

Dirijorul Jordi Mora și solistul Jan Sekaci, invitații concertului de joi de la Filarmonică. Primul vine în premieră la Sibiu

Printre ansamblurile pe care le-a condus, amintim Camerata München, Orquestra Simfònica del Vallès și Orchestra Națională a Greciei. Îl regăsim ca dirijor invitat al multor orchestre din Europa, America și Liban. Promovează muzica contemporană, în principal pe cea a compozitorilor spanioli și portughezi. Totodată, a îmbrățișat și studiul fenomenologiei. Deși toate lecțiile – ca pedagog și/sau experiența ca dirijor – în fața orchestrei – sunt bazate pe ideile fenomenologiei, Jordi Mora mărturisește că niciodată nu menționează acest termen în fața orchestrelor, tocmai pentru că “este vorba despre un tip de abordare a muzicii foarte complicat, complex şi extins, ce necesită mult timp pentru a fi absorbit”. “Până la urmă – subliniază dirijorul – cel mai important lucru este să știi să frazezi bine, să lași melodiile să respire, să îi convingi pe muzicieni să se asculte unii pe alții”. 

Același lucru se va întâmpla și în programul concertului simfonic din această săptămână, care abordează un repertoriu foarte inspirat: Robert Schumann – Uvertura „Manfred” op. 115, Dmitri Șostakovici – Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră în Mi bemol major, op. 107 și Johannes Brahms – Simfonia a IV-a în mi minor, op. 98.

Partea dedicată violoncelului din partitura lui Șostakovici – considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX – va fi interpretată de către Jan Sekaci, laureat al concursului New Hope. Invitarea acestui solist se înscrie în misiunea asumată de Filarmonica sibiană de a sprijini tinerele talente. Se cuvine să amintim pașii importanți pe care Jan Sekaci i-a parcurs în ultimii ani: printre premiile naționale și internaționale din palmaresul său se numără Premiul al III-lea la Concursul de violoncel “Antonio Janigro” din Porec – Croația, Premiul al II-lea la Concursul internațional “Young virtuosos”, desfășurat la Sofia, Premiul I la Concursul internațional “Klaipeda” din Lituania, Premiul I la Concursul “ProArt” de la Khmelnitsky – Ucraina, Premiul al IV-lea la concursul “Johannes Brahms”. Cu siguranță, profesorii care l-au ghidat și participarea la cursuri de măiestrie cu nume sonore precum: Marin Cazacu, Octavian Lup, Mihai Marica, Denis Severin, Frans Helmerson, Judith Ermert, Jacob Shaw, Romain Garioud, Raphael Pidoux, Wolfgang Emanuel Schmidt, și-au pus amprenta pe Calea pe care pășește cu o siguranță din ce în ce mai mare. Acum face parte din clasa de excelență de violoncel a renumitului violoncelist Gautier Capuçon, care a fost prezent în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu”. Cu siguranță, acest nume se află pe o cale ascendentă datorită talentului, ambiției, dăruirii și bucuriei de a fi pe scenă. De această dată, alături de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu și sub îndrumarea dirijorului Jordi Mora.

Concertul simfonic va avea loc joi, 25 aprilie 2024, ora 19.00, la Sala Thalia. Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii și pe www.iabilet.ro, la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Dirijorul Jordi Mora și solistul Jan Sekaci, invitații concertului de joi de la Filarmonică. Primul vine în premieră la Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică