Primăria Sibiu ia măsuri în privința prezenței vulpilor în cartierele din Sibiu. O asociație de vânătoare din Șelimbăr, desemnată să le prindă și să le relocheze
Sursă foto: Bogdan Ciungara

Primăria Sibiu semnează un contract de prestări servicii cu o asociație de vânătoare din Șelimbăr, care va avea datoria să prindă vulpile și să le relocheze, ori de câte ori animalele sălbatice intră în raza UAT Sibiu. Proiectul de hotărâre urmează să fie votat de consilierii locali la ședința ordinară de la finele lunii aprilie.

Vulpile sunt observate din ce în ce mai des în cartierele din Sibiu. De cele mai multe ori au fost văzute în apropierea containerelor de gunoi, căutând hrană. Este bine cunoscut faptul că vulpile sunt imprevizibile și pot transmite boli, precum rabia. Astfel, Primăria Sibiu a decis să ia măsuri, contractând Asociația de vânătoare Hubertus Șelimbăr pentru a le prinde în cuști și trimite în habitatul lor natural, ori de câte ori va fi nevoie.

Mai exact, proiectul de hotărâre privește „aprobarea încheierii contractului de prestări servicii având ca obiect
recoltarea exemplarelor din speciile de fauna sălbatică intrate în intravilanul municipiului Sibiu şi Staţiunea Păltiniş şi anularea HCL nr. 444 din 2017 care prevedea această activitate”. Drept urmare, Asociația de vânătoarea Hubertus Șelimbăr va trebui să recolteze exemplarele din speciile de fauna sălbatică intrate în intravilanul municipiului Sibiu şi Staţiunea Păltiniş. Prinderea animalelor se va face cu cuşti autorizate, conform prevederilor legale în vigoare.

Citește și: Vulpe în Hipodrom. Animalul a fost văzut pe Aleea Frații Buzești 

Potrivit raportului de specialitate, vânătorii vor proceda în interesul fondului cinegetic. „ În interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante. În interesul sănătății şi securităţii publice sau pentru alte rațiuni de interes public major, pe suprafetele din perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, aeroporturi, gări, unități militare, recoltatrea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor şi a câinilor hoinari se realizează în condiţiile prezentei legi şi ale cotelor de recoltă sau ale derogărilor aprobate de gestionarul fondului cinegetic limitrof, pe baza unui contract de prestări servicii, cu respectarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice, la solicitarea consiliului local sau a administrației suprafefei împrejmuite, după caz, şi cu acordul prealabil al proprietarului de teren”, se arată în raport.

Valoarea estimată a contractului este de 18.000 lei , fără TVA. Contractul între Primăria Sibiu și Asociația de vânătoare din Șelimbăr se încheie pe o perioadă de un an calendaristic.

 

Ultima oră