Antrenorul principal al echipei FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu s-a arătat mulțumit de evoluția jucătorilor săi, în contexul în care sibienii a evoluat din minutul 24 în inferioritate, după ce Murgia a primit cartonașul roșu.
După atâtea ghinioane pe final, FC Hermannstadt a avut în sfârșit și noroc și a egalat pe final de joc vineri, contra Botoșaniului. Antrenorul Măldărășanu le-a spus jucătorilor că ghinioanele din jocurile precedente se vor întoarce și așa a fost.
”De data asta s-a întâmplat bine pentru noi. A fost un meci tensionat, pe care l-am început bine ca și control al jocului, era clar că Botoșani urmărea foarte mult contraatacul. Am avut o situație bună la centrarea lui Ianis Stoica la Balaure, apoi a venit și acea eliminare, ei au avut două ocazii în prima parte, dar în a doua repriză nu au avut nicio ocazie. A venit acea fază care a decis soarta jocului până la un punct, dar mă bucur că băieții au crezut în șansa lor, le-am spus că tot ce li s-a întâmplat se va întoarce, am arătat pe final de joc cum arătam sezonul trecut. Era norma să riscăm cu jucători ofensivi, nu mai aveam nimic de pierdut, se termina 0-2 și asta era situația. Norocul s-a întors și de partea noastră, pentru că am jucat în inferioritate e un punct cât o victorie” a spus tehnicianul la flash-interviurile de la finalul partidei cu FC Botoșani, scor 1-1.
”Dacă jucam 11 contra 11, lucrurile stăteau diferit”
De această dată, chiar de ziua sa de naștere, Măldărășanu a fost mulțumit de plusul adus de jucătorii intrați pe teren de pe banca de rezerve. ”Toți antrenorii ne dorim ca cei care vin de pe bancă să aducă plus, uneori apar nemulțumiri, toți vor să joace, e decizia noastră. Toți au intrat foarte bine, au intrat cu ceva, poate le-au dat un impuls și celorlalți. E greu, dacă jucam 11 contra 11, lucrurile stăteau diferit. Trebuia să ne apărăm bine pentru a nu-și mări ei avantajul, dar să ținem și de mine, să avem progresie, a venit inspirația lui Cristi Neguț, cu șutul direct, el nici nu prea rămâne să bată lovituri. Eu le cer personalitate, să vină cu ceva, cred foarte mult în ei, au calitate tehnică. Este un punct norocos, dar cât o victorie, în contextul în care am jucat foarte mult timp în inferioritate”, a mai declarat Marius Măldărășanu la Digi Sport.