Minivacanță de șase zile de Paște pentru români în 2024. Guvernul dă liber bugetarilor pe 2 mai

Paștele Ortodox din 2024, sărbătoarea care marchează Învierea lui Iisus Hristos, este programată pentru duminica, 5 mai. Aceasta va aduce românilor o minivacanță extinsă de șase zile, începând de la 1 mai, Ziua Muncii, și continuând până la a doua zi de Paște, pe 6 mai, informează Digi24.

Minivacanță de șase zile de Paște pentru români în 2024. Guvernul dă liber bugetarilor pe 2 mai

Vacanța de Paște din 2024 se întinde pe o perioadă de șase zile, fiind ocazia perfectă pentru a petrece timp în familie sau pentru a te relaxa. Este important de reținut că Paștele Ortodox este o sărbătoare mobilă, având o dată care variază de la an la an, dar în acest an cade în aceeași săptămână cu Ziua Muncii, fapt care a determinat Guvernul să ofere o zi liberă și în 2 mai, pentru a facilita legătura cu Paștele Ortodox.

Elevii vor beneficia și ei de o vacanță generoasă de Paște, desfășurată în intervalul 27 aprilie – 7 mai, oferindu-le astfel zece zile libere. Întoarcerea la școală este programată pentru data de 8 mai, marcând începutul modulului 5 al anului școlar, care va continua aproximativ o lună și jumătate, până pe 22 iunie, când elevii vor intra în vacanța de vară.

În ceea ce privește bugetarii, în 2024 vor avea parte de 20 de zile libere nelucrătoare, dintre care 13 vor fi în timpul săptămânii. Mai rămân de sărbătorit zilele de 3 mai (Vinerea Mare), 24 iunie (a doua zi de Rusalii), 15 august (Sfânta Maria), 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun), alături de alte câteva zile libere care vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru.

Câte zile libere au europenii în 2024

  • România:20 de zile
  • Austria: 13 zile
  • Grecia: 12 zile
  • Polonia: 11 zile
  • Finlanda: 10 zile

Ultima oră

Comentariul meu

Publică