FC Hermannstadt scapă de orice emoție dacă câștigă vineri cu Botoșani. Măldărășanu: ”Ar fi senzațional să câștigăm play-out-ul” (video)

FC Hermannstadt își poate consolida primul loc în play-out-ul Superligii, dacă câștigă vineri (ora 17. 30), la Sibiu, jocul cu FC Botoșani. 

Sibienii sunt pe locul 1 în play-out, cu 27 de puncte, tot atâtea câte au și Oțelul și UTA. În schimb, oaspeții sunt într-o cursă nebună de revenire, după ce la un moment dat erau ca și retrogradați. Botoșani este penultima, cu 17 puncte după patru runde din play-out și speră cel puțin la baraj. Sibienii au ieșit mai bine din duelurile din sezonul regulat, reușind un 2-2 la Botoșani și învingând acasă cu 2-0.

video
play-sharp-fill

Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Botoșani!

FC Hermannstadt a obținut  în ultima etapă un triumf la UTA, 3-1 și acum așteaptă cu încredere două jocuri consecutive pe Municipal. Acasă sibienii au adunat 34 de puncte din totalul de 47, fiind învinși doar o dată, în prima rundă, cu Farul.

Antrenorul Marius Măldărășanu anunță că pe noua arenă din Sibiu, echipa sa este greu de învins. ”Așteptările sunt mari, jucăm acasă, trebuie să rămânem concentrați, am urcat în clasament dar mai sunt cinci meciuri. E greu să ajungi sus în play-out, dar e și mai greu să te menții, va trebuie să fim foarte motivați în continuare. Botoșani nu s-a predat, a câștigat ultima etapă și la ce distanță e între echipele din zona roșie și cele de pe loc direct retrogradabil, cred că toate își doresc salvarea directă.  Vom fi la fel de motivați ca ei, depindem de noi, când am fost bine mental, ca efort și atitudine am câștigat meciuri și am avut rezultate bune” a anunțat tehnicianul trupei de pe malul Cibinului.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

”Așa campionat nebun nu a mai fost”

Actualul sezon este unul imprevizibil, lupta pentru evitarea retrogradării este crâncenă, dar Sibiul se liniștește total dacă câștigă vineri cu FC Botoșani. Deja FC Hermannstadt are opt puncte avans față de primul loc de baraj.

”Așa campionat nebun nu știu dacă a mai fost, sunt echipe pe locuri direct retrogradabile cu jucători buni, nu își explici de ce e așa. Noi ne bucurăm că suntem pe primul loc, toate echipele din play-out au emoții, sunt 9 meciuri, se poate întâmpla orice. Mai sunt cinci meciuri,  acesta este un meci foarte importantă, ne-ar da liniște dacă l-am câștiga, ar fi trei puncte mari, ne-am menține pe locul 1 în play-out și ar fi senzațional. Sistemul actual face ca atunci când se termină sezonul regular, echipele din play-out să aibă emoții, dacă era campionat normal noi nu aveam nicio emoție. Mă bucur că am câștigat al doilea meci în deplasare, nu prea am adus puncte de afară în acest sezon, rămânem cu dezamăgirea că puteam mai mult, dar campionatul nu e terminat, ar fi senzațional să fim primii în play-out” a spus Marius Măldărășanu. Singura absență certă de la FC Hermannstadt este cea a lui Ngoma, care are o întindere musculară.

FC Botoșani a câștigat acasă ultima rundă cu FC U Craiova, dar are mari probleme afară, unde a adunat doar 7 puncte în tot sezonul.

FC Hermannstadt scapă de orice emoție dacă câștigă vineri cu Botoșani. Măldărășanu: ”Ar fi senzațional să câștigăm play-out-ul” (video)

 

Ultima oră