Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului anunță declanșarea unei greve japoneze, urmată de mai multe zile de proteste. Și angajații din Sibiu s-au alăturat manifestațiilor.
Angajații de la Registrul Comerțului din Sibiu au intrat în grevă japoneză. Din 23 aprilie, aceștia au în plan să protesteze în fața instituției. Potrivit calendarului SAONRC, se va organiza inclusiv un miting la Ministerul Justiției, iar ulterior, în luna august, sunt hotărâți să declanșeze conflictul colectiv de muncă.
Sindicaliștii de la Registrul Comerțului vor să le fie mărire salariile. „Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului (SAONRC), afiliat la Federația PUBLISIND și la Blocul Național Sindical – declanșează proteste contra inechităților salariale și a discriminării salariaților din ONRC față de celelalte categorii de angajați din familia ocupațională justiție, tratament disproporționat în raport cu importanța activităților derulate și cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariații din ONRC în actualul context economic și financiar marcat de obligațiile legate de implementarea PNRR”, se arată într-un comunicat de presă al SAONRC.
SAONRC cere Guvernului României demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15%, spunând că ONRC este instituția publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiție. „Totodată revendicăm acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii de salariați din familia ocupațională Justiție”, mai spun aceștia.
Sindicaliștii se află, pentru moment, în grevă japoneză, dar dacă guvernanții nu le vor asculta doleanțele, vor parcurge etapele din calendarul propus de organizație. „Nu dorim să afectăm activitatea mediului de afaceri, nici acum, nici în perspectivă. Dorim revendicări salariale, care ne sunt încălcate. Suntem discriminați în ceea ce privește salarizarea. Astfel, în perioada 18-22 aprilie suntem în grevă japoneză. Apoi, din data de 23 aprilie, după încetarea programului cu publicul, vom ieși să ne manifestăm protestul în curtea instituției. Protestul este avizat, am anunțat Primăria și Jandarmeria. Ulterior, echipe din cadrul fiecărui ORC teritorial se vor deplasa la Ministerul Justiției, în cazul în care nu vom primi niciun feedback pozitiv la revendicările noastre”, a spus Daniela Joarză, liderul de sindicat al Registrului Comerțului Sibiu.
Calendarul acțiunilor sindicale:
1. 18-22 aprilie 2024 – grevă de tip japonez la nivel național – membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest și își vor îndeplini atribuțiile de serviciu cu exces de zel.
2. 23-25 aprilie 2024 – începând cu ora 13:30 – mitinguri organizate la nivel național în toate județele, în fața instituțiilor.
3. 26 aprilie 2024 – începând cu ora 11:00 – miting la sediul Ministerului Justiției.
4. Începând din luna august 2024 – declanșare conflict colectiv de muncă.