Backyard dă startul celui mai tare sezon de petreceri din Sibiu. Dirty Nano încinge atmosfera în weekend

Backyard dă startul petrecerilor în aer liber pentru anul acesta cu DJ de top. Petrecăreții sunt așteptați la marea deschidere de la „The Home of Backyard”, sâmbătă, 20 aprilie.

Momentul mult așteptat a luat sfârșit. Atmosfera de festival revine la „The Home of Backyard”, sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 21.00. Dirty Nano și Sebastian vor fi cei care se vor asigura ca atmosfera va fi una incendiară, iar cei prezenți  vor avea parte de o noapte cu adevărat memorabilă.

„Dăm startul la sezonul din locația noastră, lângă Aerodromul Măgura. Este prima petrecere vor veni cei de la Dirty Nano împreună cu Dj-ul nostru Sebastian. Anul acesta, în locația noastră vor fi șapte evenimente. O să avem un line-up diversificat pentru că este an aniversar, facem zece ani de Backyard, și atunci vrem să marcăm anul acesta cu multe experiențe unice pe care doar la Backyard le poți trăi Suntem impresionați de numărul de cereri pentru evenimentul cu deschiderea noastră și cu siguranță va fi foarte frumos”, transmit organizatorii.

Backyard dă startul celui mai tare sezon de petreceri din Sibiu. Dirty Nano încinge atmosfera în weekend

La fel cum ne-a obișnuit și până acum, Backyard își propune să ofere nopți de neuitat cu muzică de calitate și o atmosferă de festival pe măsură. Nu rata petrecerile epice de la Backyard cu artiști cunoscuți și cei mai buni DJ din 2024!

Biletele vândute la intrare vor fi într-un număr limitat, așadar, grăbește-te să achiziționezi biletele online! Rezervările se fac la numărul de telefon 0743 272 597.

Ultima oră

Comentariul meu