Preotul sibian Petru Vamvulescu a plecat la ceruri. Priveghiul va avea loc la Ocna Sibiului
Arhivă: Părintele Petru, cu icoana Maicii Domnului

In dimineaţa zilei de 13 aprilie 2024, preotul Petru Vamvulescu, mult iubit de sibieni, dar şi de mii de alţi credincioşi din întreaga ţară, a plecat dintre noi. Părintele Petru era cunoscut ca prieten al Maicii Domnului, pe care atât de mult o iubea încât cel mai adesea putea fi văzut cu icoana sa ținând-o în brațe ca pe o tainică îmbrățișare, vorbind despre Dumnezeu, despre Maica Sa și despre duhovnicul său, Părintele Arsenie Boca.

„Părintele Petru Vamvulescu are soția și pe fiica lui îngropate la Mănăstirea Prislop.
El l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca și l-a avut la mare evlavie toată viața. În ultimii ani purta la piept o icoană cu Maica Domnului, pretutindeni pe unde umbla, nu se despărțea de acea icoană. Oamenii l-au cunoscut ca fiind preot bun și duhovnic bun și blând.
Bunul Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească în pace, alături de cei dragi pe care acum îi va întâlni întru viața cea fără de sfârșit”, scrie, cu regret, pe pagina de socializare, cunoscutul părinte Dimitrie Ivasco, de la Schitul Straja, căruia părintele Petru i-a prezis că va sluji acolo, înainte cu 14 ani.
Mii de credincioşi şi-au exprimat părerile de rău, au scris mărturii cu amintiri comune despre părintele Petru, au postat fotografii cu acesta, astfel încât paginile de internet au rostogolit vestea plecării la cer a iubitului duhovnic încă de la primele ore ale zilei.

Părintele Petru, privegheat la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din Ocna Sibiului

În acest sens stă şi anunţul făcut de Ion Bucur, preot paroh din Sibiu: „Regretăm plecarea dintre noi a părintelui Petre Vamvulescu, pe care l-am cunoscut foarte bine, cel care a iubit mult pe Maica Domnului. Bunul Dumnezeu să-l aşeze în loc luminat, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea. Dumnezeu să-l ierte şi să-i facă odihnă veşnică”.
Preotul sibian Petru Vamvulescu a plecat la ceruri. Priveghiul va avea loc la Ocna Sibiului
Arhivă: Părintele Petru Vamvulescu, invitat la Sf. Liturghie, în Sibiu  (centru)
Cunoscut de sibieni drept Părintele Petru, acesta a slujit multă vreme la bisericile din curtea Spitalului TBC  sau de pe strada Dealului din Sibiu, dar şi la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din Ocna Sibiului, cunoscută şi ca Biserica Brâncovenilor. De asemenea, a fost deseori invitat de mulţi alţi preoţi parohi să participe la liturghii, în multe alte biserici din Sibiu şi din ţară.
Privegherea are loc în ziua de sâmbată, începând cu ora 20, la Ocna Sibiului, în biserica voievodală  (str. Mihai Viteazu nr. 87)  în care părintele și-a păstorit ani buni turma încredințată şi pe care a rectitorit-o.

Inmormântarea duhovnicului va avea loc lângă Haţeg

„Duminică se va săvârşi, la Ocna Sibiului, Sf. Liturghie iar, în jurul orei 15, trupul preotului va pleca spre satul Mesteacăn, loc. Vălioara, la 20 km de Haţeg, unde va fi înmormântat luni, la 15.30. Accesul la Mesteacăn e foarte greu, doar cu maşini de teren sau trebuie urcat mult pe jos”, au ţinut să ne precizeze credincioşii care s-au preocupat ca părintele Petru să fie condus pe ultimul drum, înspre locul unde să îşi găsească odihna veşnică.

Ultima oră