Odată cu venirea sezonului cald, este firesc să-ți dorești să petreci mai mult timp afară, împreună cu cei dragi. Cu toate acestea, de multe ori simți că vara trece extrem de repede și că nu ai timp să faci tot ce ți-ai propus. Ei bine, pentru a-ți veni în ajutor în astfel de momente, am creat o listă cu trei activități pe care le poți face pentru a te bucura de timpul cu cei dragi, chiar din confortul curții tale sau în orice spațiu deschis.
Iată 3 modalități prin care te poți bucura de vara aceasta în aer liber:
1. Un grătar mai nonconformist
Grătarul este nelipsit din peisajul verii, însă poți aduce o notă inedită acestui obicei tradițional. Uită de clasicii mici cu muștar, ceafă de porc sau pulpele de pui. Dacă vara aceasta îți dorești să ieși din tipar, optează pentru niște tentacule de calamar, frigărui cu creveți și legume asortate. Servește masa delicioasă împreună cu un vin alb sau roze, iar ca desert optează pentru un tiramisu sau orice prăjitură pe placul vostru. Asigură-te că alegi din timp meniul și depozitezi ingredientele într-o ladă frigorifică de pe altex.ro pentru a-și păstra aroma. În plus, asigură-te că ai depozitat acolo destulă gheață și pentru băuturi pentru a vă putea răcori și relaxa exact cum vă doriți.
2. O degustare de vinuri
Nu trebuie să călătorești până în regiuni viticole pentru a savura un vin bun. Dacă ești pasionat de vinuri și îți dorești să te informezi puțin cu privire la proveniența lor, poți organiza o seară de degustare chiar la tine acasă. Invită-ți prietenii sau familia și experimentați împreună diverse soiuri și arome. Amenajează în curte un colț cochet cu o masă lungă și scaune. Pentru un plus de eleganță, adaugă flori și lumânări pe masă. Achiziționează o gamă variată de vinuri, de la vinuri locale până la cele internaționale, și asigură-te că ai accesorii adecvate, precum pahare de degustare și accesorii pentru deschiderea sticlelor. Completează seara cu muzică ambientală și platouri asortate pentru a crea o amintire de neuitat.
3. Noaptea filmelor sub cerul liber
Transformă-ți curtea într-o zonă de cinema în aer liber și bucură-te de filmele preferate împreună cu prietenii sub cerul înstelat. Instalează un ecran de proiecție sau folosește un perete sau un cearșaf alb și un proiector pentru a reda filmele. Asigură-te că ai suficiente pături și perne confortabile pentru ca toți invitații tăi să se poată relaxa și bucura de experiența cinematografică. Asigură-te că pui la dispoziția tuturor gustări și băuturi pentru a completa atmosfera și pentru a face din această experiență o seară memorabilă pentru toți cei implicați.
Toate acestea fiind spuse, alege să-ți transformi serile de vară în adevărate experiențe memorabile alături de cei dragi. Ține cont de ideile de mai sus și nu mai lăsa vara să se termine fără a realiza tot ce ți-ai propus.