Dacă mulți profesori refuză posturile de cadre didactice în satele marginalizate geografic, Gabriela Horincar s-a întors în România după 20 de ani pentru a fi învățătoare într-un sat din județul Sibiu.
A terminat studiile la Facultatea de sociologie din Cluj, dar nu a profesat în domeniu. A obținut o bursă Erasmus pentru a studia în Suedia, însă a ales să nu se mai întoarcă la acea vreme în România. S-a calificat ca profesor de engleză în Anglia și a urmat să lucreze în acest domeniu și în Scoția și Spania.
,,Mi-era dor de oamenii mei, îmi era dor de locul unde aveam rădăcini„.
De când s-a întors în România, cea mai adresată întrebare către Gabriela este ,,de ce te-ai întors?”. Nu îi este greu să înțeleagă sensul întrebării, însă acum ea consideră că după 20 de ani era nevoie să se întoarcă în țară ca să fie mai aproape de familie, de prieteni, să capete un sens. Și-a găsit locul în sistemul de educație din țară și astfel, a acceptat provocarea de a fi învățătoare la sat.
Nu i-a fost ușor, deoarece a realizat că mediile vulnerabile, acolo unde cresc și se dezvoltă copiii, nu facilitează în mod egal accesul localnicilor la interacțiune și șanse egale la oportunități de viață. O parte dintre elevii ei, fie români, fie de etnie romă, nu au ieșit din sat. Acesta este și motivul pentru care Gabriela a organizat, timp de 2 ani, excursii și contexte care să le permită elevilor deschiderea către lumea dincolo de satul lor.
,,Nu spun că îmi este ușor aici, în țară, dar îmi lipsesc oamenii fără griji, oamenii empatici. În România văd multă răutate, multă încrâncenare, mult egoism. Sunt peste tot în jur. Se simte asta și în sistemul de educație. Eu am avut noroc fiindcă am la școală colegi cu care am învățat să colaborez, suntem pe aceeași lungime de undă, construim împreună. Însă, în primul an de învățământ, acum 3 ani, am avut și experiențe mai puțin plăcute unde mă întrebam dacă așa ar trebui să fie sau să se manifeste un cadru didactic, țipând sau fiind bully față de copii.”
Și totuși, ,,acum, după 3 ani, aș pleca iar”.
,,În ultimii 2 ani am învățat să mă bucur mai mult de proces și să nu mă mai uit cu atâta înverșunare la sistemul românesc”.
,,A fost tare frustrant să observ resursele lipsă, vedeam lucruri care lipsesc sau care nu ar trebui să fie așa și mă consumam pe un sistem care nu funcționează cum ar trebui. Uneori, încă îmi vine greu să accept că așa sunt lucrurile aici, așa se întâmplă și mă mai întreb dacă eu ar trebui să fac ceva cu privire la ce îmi displace sau să accept pur și simplu. Nu vreau să ajung să mă gândesc că e confortabil să închid ochii, dar nici să mă consum pentru ceea ce nu pot controla”.
Gabriela Horincar este un exemplu de om care, după 20 de ani, a ales să se întoarcă în România și să acționeze pentru sistemul de educație. Nu este perfect, dar măcar știe că încearcă să schimbe ceva, direct de la firul ierbii.
