culisele plecării lui dani coman de la fc hermannstadt. rezultatele au dus la o ruptură. băcilă: ”sibiul vrea altceva de la fotbal”

Rezultatele negative ale echipei FC Hermannstadt din ultima perioadă, cu ratarea play-off-ului, eliminarea din Cupa României și punctele pierdute în play-out au condus la ruptura dintre președintele Dani Coman și patronii Ștefan Băcilă și Claudiu Rotar.

În urma unei ședințe între acționarii principali ai clubului FC Hermannstadt și Dani Coman s-a ajuns la concluzia că este mai bine ca cele două părți să se despartă. Fără îndoială, rezultatele negative ale echipei din ultima perioadă au condus la acest deznodământ. Președintele Dani Coman și-a reziliat acordul cu clubul sibian, dar va încasa banii până la finalul sezonului actual.

Acționarul principal al clubului, Ștefan Băcilă nu este deloc mulțumit de rezultatele din ultima vreme, mai ales că FC Hermannstadt asigură condiții foarte bune pentru jucători. ”Bugetul este unul mare, dar rezultatele sunt sub așteptări, ce dorea pentru sezonul viitor Dani Coman nu se potrivește Sibiului. Suntem cu banii la zi, dar echipa e pe locul 10, când trebuia să fim echipă de play-off. După rezultatele din ultima vreme, e clar că nu suntem echipa care credeam noi că suntem, cum am intrat puțin sub presiune, se vede. Eu, din punctul meu de vedere vreau rezultate. Jucătorii nu mai au scuze, tot timpul ne ascundem după alibiuri, după arbitraje. Sibiul vrea altceva de la fotbal, nu să tremure pentru menținerea în Liga 1. Noi am făcut absolut totul pentru a face performanță” a spus Ștefan Băcilă pentru Ora de Sibiu. 

Acționarii de la FC Hermannstadt vor căuta un nou președinte chiar în zona Sibiului. ”Îi avem aici a club pe Radu Neguț și Dănuț Perjă. Vom căuta în Sibiu un președinte, cred că mai sunt în zonă oameni capabili să ocupe acest post. Sezonul viitor, obiectivul clar este play-off-ul, vom întări lotul, dar ne vom axa mai mult pe tineri” a mai anunțat Ștefan Băcilă.

FC Hermannstadt este pe locul 10, la șase puncte de zona locurilor de baraj. Echipa sibiană joacă vineri, de la ora 17.30 la Arad, cu UTA, primul meci din acest sezon fără Dani Coman în calitate de președinte.

 

Ultima oră

Comentariul meu