Campania de prevenire antidrog "Generație fără bariere" ajunge la Sibiu

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va organiza în data de 16 aprilie 2024 la Sala Sporturilor ”Transilvania”, Strada Octavian Goga, Nr.1, Sibiu, în intervalul orar 14 – 16, campania de prevenire antidrog din cadrul proiectului ”Generație fără bariere – Suntem altfel”, finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene. 

Scopul proiectului este educarea tinerilor pentru conștientizarea riscurilor privind consumul de droguri și promovarea sănătății mintale.

Campania va fi derulată în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerului Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne și face parte din eforturile de conștientizare și prevenire a consumului de droguri, prevenirea violenței și promovarea sănătății mintale în rândul tinerilor.

În cadrul acestei campanii vor fi implicați studenți de la facultățile de Medicină, Asistență Socială și Psihologie, dar și tinerii care au reușit să treacă peste problemele de adicție.

Proiectul vizează activități prin care tinerii vor interacționa cu persoane cunoscute – influenceri, foști dependenți care se află într-un proces de dezvoltare personală și profesională, autorități publice și actori responsabili pentru prevenirea consumului de droguri, a violenței, traficului de persoane și bullying.

Având în vedere că aceste probleme au devenit o realitate în societatea de astăzi, cu efecte și costuri enorme pentru sănătate, economie și siguranța publică, uneori devastatoare pentru viața tinerilor și a familiilor din care fac parte, vă rugăm să ne acordați sprijinul pentru mediatizarea și încurajarea tinerilor din comunitate să participe la acest eveniment.

La eveniment, alături de autoritățile locale, va participa și doamna Natalia-Elena Intotero – ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse.

Ultima oră