Amenzi de 5.000 de lei date de DSP la Serviciul de Ambulanță și Spitalul Județean Sibiu în cazul mamei decedată după naștere. A fost sesizat și Colegiul Medicilor
Sursa foto: Facebook/ Bettina Balteș

Direcția de Sănătate Publică Sibiu a efectuat un control în urma decesului tinerei mămici Bettina Balteș internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Cotrolul a vizat cele trei unități medicale implicate: Clinica Polisano, Serviciul de Ambulanță Sibiu și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Verificările au fost realizate conform competențelor echipei de control, pe baza documentelor furnizate de unitățile medicale verificate. Potrivit unui comunicat de presă, responsabilitatea pentru veridicitatea documentelor revine atât conducerii unităților, cât și personalului implicat în elaborarea și avizarea acestora.

„Verificările au fost efectuate în limita competențelor ce revin personalului cu atribuții de control, pe baza documentelor puse la dispoziție de reprezentanții unităților medicale verificate, iar responsabilitatea pentru veridicitatea înscrisurilor și a documentelor puse la dispoziția echipei de control, revine atât conducerii unităților respective, cât și persoanelor care au elaborat, întocmit și avizat, după caz”, se menționează în comunicatul de presă.

Nu s-au găsit erori în asigurarea asistenței medicale

DSP Sibiu a concluzionat că nu au fost identificate erori în asigurarea asistenței medicale pentru pacienta Bettina Balteș. Ancheta efectuată a demonstrat că recomandările din ghidul clinic și procedura operațională au fost respectate în întregime.

„Nu au fost identificate erori în ceea ce privește asigurarea asistenței medicale în cazul pacientei B.A.B., fiind respectate recomandările din ghidul clinic și procedura operațională. Ministerul Sănătății nu intervine în aprobarea procedurilor și protocoalelor din unitățile sanitare” ,a mai transmis DSP Sibiu.

Amenzi de 5000 de lei pentru Serviciul de Ambulanță și Spitalul Județean Sibiu

Cu toate acestea, în urma investigației, au fost descoperite neconformități în ceea ce privește întocmirea unor documente medicale. Ca urmare, s-au impus două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5000 de lei, pentru Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. În ceea ce privește diagnosticul sau conduita terapeutică, DSP Sibiu declară că nu intră în aria lor de competență, astfel încât a fost sesizat Colegiul Medicilor. De asemenea, si Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu s-a autosesizat în acest caz.

„Precizăm faptul că verificarea veridicității diagnosticelor înscrise în foile de observație, biletul de ieșire din spital și alte documente medicale puse la dispoziție echipei de control, precum și conduita terapeutică urmată, exced ariei noastre de competență. Ca urmare, a fost sesizat Colegiului Medicilor din România și, de asemenea, am transmis constatările noastre către IPJ Sibiu, care, de altfel s-a autosesizat în acest caz”, se mai menționează în comunicatul de presă.

Serviciul Județean de Medicină legală Sibiu va întocmi raportul de autopsie, care încă nu este finalizat.

Ultima oră