Piața Cibin va fi schimbată radical urmând ca în viitor să nu fie dor modernizată, ci și transformată într-o clădire cu un design unic. Managerul piețelor din municipiul Sibiu, Teodor Birț, a explicat în cadrul emisiunii ”Ora Locală”, în ce stadiu se află proiectul de modernizare al pieței.
Modernizarea Pieței Cibin se află încă în stadiu incipient. Teodor Birț susține că proiectul se află în faza în care se realizează studiul geotehnic. „Suntem la faza la care se desfășoară efectiv proiectarea. A fost făcut și un studiu geotehnic ca să se poată finaliza această proiectare. Eu apreciez ca fiind un proiect foarte bun, un proiect care va menține specificul Pieței Cibin din Sibiu, dar va veni cu lucruri în plus, inclusiv cu zone care să permită să diversificăm activitatea unei piețe. Ceea ce mă bucură foarte mult”, spune managerul piețelor din municipiul Sibiu.
Birț: „Va fi o piață care va avea de toate”
Managerul piețelor din municipiul Sibiu, Teodor Birț susține că Piața Cibin își va păstra specificul deoarece reprezintă și un obiectiv turistic pentru străinii care vizitează Sibiul. „Va păstra specificul zonei, deci va avea și o zonă deschisă, dar va avea și o zonă care va fi închisă, astfel încât pe perioada de iarnă să se poată exercita un comerț civilizat în interior, în condiții bune pentru cei care vând și pentru cei care cumpără. Nu în ultimul rând, pentru că trebuie să ținem cont că suntem între Cibin și Centrul Istoric, va avea o zonă în care vom putea să organizăm evenimente și în care vom putea face lucruri pe care ni le-am dorit și până acum le făceam în altă parte. Este foarte important să ținem cont de faptul că Piața Cibin este și un obiectiv turistic, este un loc pe care cei care vin să viziteze Sibiul îl caută și este cel mai potrivit loc în care aceștia să descopere și gustul local al Sibiului, unde pot găsi producători cu produse din zonă și își pot satisface și această dorință de a gusta din produsele noastre”, a mai spus Birț.
Proiectul de modernizarea al Pieței Cibin presupune și o zonă pietonală unde vor fi organizate diverse evenimente. „Va avea și o zonă pietonală în față, în care vom putea organiza diverse evenimente, va avea o zonă în care se vor putea degusta produsele din piață și sunt convins că toate spațiile pe care le va pune acest proiect la dispoziție vor fi spații generoase în care să se poată desfășura activitatea, ca și până acuma, fără niciun fel de sincopă”, a adăugat managerul piețelor din municipiul Sibiu.
Zona Pieței Cibin va fi transformată total în urma unui proiect de „regenerare urbană” prin intermediul căruia va fi modernizată piața agroalimentară, se va amenaja o parcare supraetajată și se vor crea legături suplimentare cu Centrul Istoric. „Vom găsi cele mai bune soluții, astfel încât să existe locuri suficiente și deasupra pieței, dar și în zona limitrofă, astfel încât parcarea să nu mai fie o problemă. Iar cei care până acum poate ne ocoleau din cauza aceasta nu vor mai avea motiv să o facă și vor putea veni să și facă cumpărăturile”, a mai spus directorul.