Consilierul local Raul Apostoiu demisionează din USR: “Nu mai doresc să candidez pentru un nou mandat”

Consilier local din partea USR anunță demisia din politică pentru a face loc tinerilor și pentru a se dedica comunității IT&C.

„În urmă cu șase ani deveneam membru PLUS, cu dorința intensă de a transforma clasa politică, dominată la momentul respectiv de partidele istorice. Doream să fac parte dintr-o generație nouă de politicieni, provenită din rândul vostru, al cetățenilor.

Apoi a urmat Alianța USR-PLUS și fuziunea PLUS cu USR. Acum este Alianţa Dreapta Unită, iar țara este guvernată de aceeași clasă politică nereformată şi neperformantă.

Regret că USR şi PLUS nu au găsit înțelepciunea necesară pentru a consolida construcția politică născută din valul de simpatie și sprijin civic din 2020. Am ratat apoi şi ocazia de a demonstra că suntem capabili să guvernăm ţara şi să trimitem PSD-ul în opoziție pentru totdeauna. Dimpotrivă, l-am întărit.

Am vrut să schimb sensul expresiei “toți politicienii sunt la fel” și să arăt că nu, nu suntem toți corupţi şi mediocri. Deși am evoluat în acești ani, am aceleași valori și respect aceleași principii ca atunci când am făcut pasul în politică în 2019.

Am reuşit prin activitatea mea de consilier local să demonstrez că vocea comunităţii sibiene este ascultată, iar propunerile bune pot fi implementate, chiar dacă am fost într-o minoritate politică. Rapoartele mele de activitate stau mărturie acestui fapt.

Nu mai doresc să candidez pentru un nou mandat, iar în ultima perioadă am fost din ce în ce mai puţin activ în filiala USR Sibiu. Demisia mea este consecinţa acestei realităţi.

Consider că este momentul să mă retrag și să las locul tinerilor, mai energici, cu mai mult timp şi disponibilitate pentru activitatea politică. Sunt destui tineri buni în USR care mă pot înlocui.

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați acordat încrederea prin vot și m-ați susținut în tot acest timp. Pentru un politician nou ca mine această perioadă a însemnat enorm, mai ales că de la voi am învăţat multe.

În viitorul apropiat vreau sa mă dedic activității de susținere și dezvoltare a comunității IT&C, dar şi familiei și activității profesionale care au fost vitregite de atenția mea în aceşti ani de carieră politică.

Voi continua să fiu implicat civic și nu voi ezita să acord sprijinul și experiența acumulată celor care mi-o vor cere, inclusiv pentru implementarea propunerilor şi proiectelor pe care le-am inițiat în mandatul meu de consilier.” a scris pe Facebook Apostoiu Andrei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică