un localnic din gura râului a intrat cu mașina într-un stâlp. era beat și nu avea nici permis de conducere
Foto Arhivă

Un bărbat de 32 de ani, din județul Sibiu a fost prins băut și fără permis de conducere la volanul unui autoturism după ce s-a infipt cu mașina într-un stâlp.

”La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 16.00, în comuna Gura Râului, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Scofinoasă, un localnic în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp.Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale.

un localnic din gura râului a intrat cu mașina într-un stâlp. era beat și nu avea nici permis de conducere

Din cercetările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat un rezultat de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat, s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică