Astrid Fodor a precizat, odată cu lansarea candidaturii pentru un nou mandat la Primăria Sibiu, că FDGR nu exclude nicio colaborare cu alte partide politice. Candidatul Alianței Dreapta Unită (ADU) pentru scaunul de primar spune că, până acum, nu au avut loc discuții în acest sens.
FDGR este dispus să facă alianțe cu alte partide, dar doar după alegeri, potrivit primarului în funcție, Astrid Fodor. Ruxandra Cibu Deaconu, care candidează la Primărie din partea ADU, spune că, până acum, nu au avut loc discuții cu Forumul despre o posibilă colaborare.
„Colegii de la FDGR au ieșit deja public atunci când au anunțat candidaturile și au spus că sunt deschiși la orice fel de colaborare, dar după alegeri. Nu am avut discuții cu Forumul Democrat legat de o alianță preelectorală”, a spus Ruxandra Cibu Deaconu, candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă.