tânăr reținut după ce a furat bani din contul iubitei prin tranzacții neautorizate. prejudiciu de aproape 200.000 de lei
foto Arhivă

Un individ în vârstă de 23 de ani, originar din județul Olt, a fost reținut de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, în data de 2 aprilie a.c. Acesta este suspectat că ar fi implicat în operațiuni financiare frauduloase și acces ilegal la un sistem informatic.

Potrivit investigațiilor, în perioada 20 – 23 martie a.c., în timp ce se afla în municipiul Sibiu, tânărul ar fi accesat fără drept telefonul mobil al unei persoane apropiate și ar fi efectuat tranzacții financiare neautorizate din contul acelei persoane către conturile sale proprii. Prejudiciul estimat în urma acestor acțiuni este de 175.000 de lei.

Pe baza probatoriului adunat în cursul anchetei, polițiștii au decis reținerea individului pentru o perioadă de 24 de ore și urmează să-l prezinte unității de parchet competente în vederea stabilirii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt în curs de desfășurare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, iar suspecții beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv prezumția de nevinovăție.

Ultima oră

Comentariul meu