Sibiul merge la Cluj cu gânduri mari. Coman: “Sper să ne apropiem de finala Cupei României”

Președintele lui FC Hermannstadt, Dani Coman își dorește un succes al echipei sale miercuri, la Cluj, cu ”U”, în sferturile de finală ale Cupei României. 

Sibiul merge la Cluj cu gânduri mari. Coman: “Sper să ne apropiem de finala Cupei României”

Dani Coman își dorește revanșa miercuri, după ce sibienii nu au reușit în ultimele două sezoane să învingă ”șepcile roșii”. Cum finala cupei va fi la Sibiu, echipa lui Marius Măldărășanu are o motivație în plus să continue drumul spre ultimul act al competiției.

”Ne dorim foarte mult să facem un meci bun, să ne calificăm mai departe și să jucăm finala, ținând cont că aceasta va fi la Sibiu. Nu avem dreptul să participăm în cupelele europene, dar este un trofeu pus în joc, știm cu toții ce înseamnă să câștigi un trofeu, această echipă a mai jucat o finală de cupă pe care a pierdut-o. Sper să avem puterea să trecem peste U Cluj, deși jucăm la ei acasă și sunt o echipă foarte bună, cu jucători de valoare, care în ultimii ani ne-a pus mari probleme. Sper să facem un meci bun și să câștigăm, să ne apropiem de finala cupei” a spus conducătorul clubului de pe malul Cibinului.

FC Hermannstadt și U Cluj se reîntâlnesc duminică, la Sibiu, în a treia etapă din play-out-ul campionatului. ”Nu suntem scăpați de griji, e un mic avans dar orice echipă care pierde două meciuri consecutive se duce în zona retrogradării. Eu nu sunt liniștit. Îmi doresc să câștigăm și duminică, pentru a avea liniște și a putea pregăti altfel sezonul următor, dar sunt două jocuri extrem de grele” a anunțat Dani Coman.

Măldărășanu: ”Visăm la trofee”

Antrenorul Marius Măldărășanu le cere jucătorilor săi să fie mai buni în disputa de miercuri. „Este un meci important pentru noi, fiindcă am muncit foarte mult să ajungem în această etapă eliminatorie a competiției. Suntem în luptă pentru accederea în semifinala Cupei României, iar acest lucru ar trebui să ne fie ca o motivație în plus. De aceea suntem fotbaliști și antrenori, pentru a câștiga meciuri și pentru a visa la trofee! Așa că vom trata această partidă cu maximă seriozitate, iar cei care vor juca vor trebui nu să dea tot ce pot mai bun, ci să fie cei mai buni!”, a declarat Marius Măldărășanu pentru siteul oficial al clubului.

Dacă până acum, în meciurile de cupă, Măldărășanu a folosit mai mult rezervele, rămâne de văzut ce se va întâmpla și miercuri.

Sibiul merge la Cluj cu gânduri mari. Coman: “Sper să ne apropiem de finala Cupei României”

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică