sibian decedat în franța, repatriat după mai bine de o lună. sora: „nici acum nu știm de ce a murit”
Sursa foto: dna.fr

Ion Dafina avea 35 de ani și era din Sibiu. Și-a găsit sfârșitul în Franța, la mijlocul lunii februarie, trupul lui fiind preluat de autoritățile franceze care au demarat o amplă anchetă pentru a descoperi ce i s-a întâmplat. Familia nu știe foarte multe detalii despre cum a survenit decesul, urmând să afle totul abia la finalul acestei săptămâni, după mai bine de o lună de la tragica veste. 

Veronica Dafina a aflat, în luna martie, că fratele ei a decedat în Franța. A fost contactată de Serviciul de Pașapoarte și a primit cumplita veste. Nimeni nu a putut însă să îi spună când, unde și în ce circumstanțe a decedat bărbatul și, mai cu seamă, nimeni nu a putut să îi spună când îl va putea aduce în țară pentru a-l înmormânta. După mai bine de o lună, familia va putea, în sfârșit, să îl repatrieze. 

Sibian decedat în Franța: „Nimeni nu îmi zice de ce a murit”

Ion a decedat în 16 februarie, sora lui fiind anunțată abia în 5 martie. De atunci, a făcut zeci de solicitări către Consulatul României la Paris pentru a afla ce i s-a întâmplat și, bineînțeles, pentru a-l aduce în țară. Procedurile au înaintat greoi, fiindcă trupul sibianului a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. Autoritățile franceze au deschis inclusiv o anchetă pentru a descoperi cum a murit bărbatul. Sibianca s-a lovit apoi de multe porți închise, căci oriunde întreba, nimeni nu o putea lămuri cu privire la circumstanțele în care s-a produs decesul. 

„Fratele meu a murit în 16 februarie în Franța. Eu am fost anunțată că e mort abia în data de 5 martie. Autoritățile franceze nu au vrut să elibereze trupul acestuia de la sediul IML pentru repatriere. Consulatul Român a luat legătura cu jandarmeria franceză, dar jandarmii au refuzat orice fel de colaborare cu consulatul. I-am întrebat zilnic de ce a murit, ce s-a întâmplat cu el, dacă a fost omorât și de ce nu îl pot lua acasă. Consulatul mi-a răspuns că ei știu doar că e mort, la un moment dat nu se știa nici dacă e el sau nu, că eu nu am avut cum să îl recunosc. Cât poate să dureze o anchetă? Și, în plus, dacă durează atât, înseamnă că l-a omorât cineva? Sau de ce am așteptat atât să îl luăm acasă?”, a spus Veronica Dafina, sora sibianului decedat în Franța. 

Repatriat după zeci de zile de incertitudine 

Veronica își va putea înmormânta fratele după o lună și jumătate de la deces. Autoritățile franceze și-au dat acceptul pentru a-l repatria, iar la finele acestei săptămâni va ajunge acasă. Totuși, nici până în ziua de astăzi, familia nu cunoaște cauzele decesului. „Am primit acordul procuraturii de repatriere, la finalul săptămânii ar trebui să fie acasă. Nu am aflat nici acum de ce a murit, fiindcă jandarmeria de acolo nu vrea să comunice cu noi, cu consulatul, deci nu știm absolut nimic. Sper totuși să fie însoțit de documentație și să putem afla cauza decesului. Jandarmeria mi-a cerut ca eu să mă deplasez la sediul lor ca să ridic cei 2 euro și 70 de cenți pe care îi avea fratele meu asupra lui. Într-un final am convenit că va ridica firma de repatrieri acei bani și alte bunuri ale lui, fiindcă are împuternicire să facă asta. Autoritățile franceze ne-au tratat în tot acest timp cu o reticență de nedescris”, a spus femeia. 

Sibianul a plecat în Franța anul trecut, asta deși familia a insistat să rămână acasă, el fiind diagnosticat cu schizofrenie. Încă de pe atunci, sora lui a încercat să îl facă să se întoarcă. „Anul trecut a venit seara acasă și mi-a zis că pleacă în Franța. Și a plecat. Cine l-a putut opri? Era bolnav, avea schizofrenie, așa că am cerut ajutorul celor de la consulat ca să îl aducem acasă atunci. Nu s-a putut face asta. Acum îl aducem mort”, a mai spus sora bărbatului. 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu