eroii zilei. doi polițiști din mediaș au salvat un om căzut în apele târnavei mari

Doi polițiști din Mediaș au reușit să salveze de la moarte un vârstnic căzut în Târnava Mare. Unul dintre agenți a sărit în apă după el și l-a scos la suprafață. Mihai și Ovidiu sunt eroii zilei!

Un șofer a sunat, marți dimineața, la 112 și a anunțat că un bărbat plutește în apele Târnavei Mari, în zona străzii Baznei din municipiul Mediaș. La fața locului a ajuns imediat un echipaj de poliție aflat în apropiere. 

„Azi, ora 08.50, în Centrul Operațional al I.P.J. Sibiu a sunat linia dedicată apelurilor de urgență, 112. La celălalt capăt al firului, un șofer anunța că zărise un om plutind în derivă, în apele Târnavei Mari, aproape de un pod din municipiul Mediaș. Imediat, stațiile de emisie – recepție ale polițiștilor din teren s-au făcut auzite:

– Către toate echipajele din teren, din municipiul Mediaș! Deplasați-vă urgent pe strada Baznei! S-a semnalat că un om a căzut în Târnava Mare! Acordați sprijin pentru recuperarea persoanei în cauză! Mihai și Ovidiu patrulau chiar în zona anunțată. Ovidiu a răspuns apelului de pe stație rapid: Suntem foarte aproape, ne îndreptăm acum spre locul indicat! În mai puțin de 1 minut, cei doi au oprit autospeciala pe mal și s-au uitat atent la suprafața apei pentru a-l zări pe bărbat.

– Uite-l! Mihai l-a observat primul și și-a dat seama că omul nu reacționa, lăsându-se purtat în aval de curenții râului. – Dacă trece de zona unde ne aflăm, nu mai avem nicio șansă să-l aducem la mal!”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Poliției Române. 

În timp ce spunea asta, Mihai și-a scos bodycam-ul și stația de pe echipament. Era clar ce va urma. A decis să sară în apă, a înotat aproape 20 de metri spre bărbatul purtat de apele adânci, reci și repezi ale Târnavei Mari agitate, străduindu-se să nu-l piardă din ochi. Într-un final a reușit să îl prindă. Bărbatul trăia.  

„I-a zărit chipul transfigurat și a realizat că trebuie să se întoarcă rapid la mal pentru ca echipajele medicale să-i acorde îngrijiri de urgență. A reușit să revină pe pământ, iar bărbatul, un medieșean de peste 80 de ani, a fost transportat la spital. Se află acum sub supravegherea medicilor. Ud din cap până în picioare, Mihai s-a așezat pe iarbă. Nu simțea frigul, nu simțea vântul, simțea doar o stare de bine, de mulțumire, de recunoștință că a reușit să salveze o viață. Mihai, Ovidiu, suntem mândri de voi! P.S.: Pozele sunt făcute după ce adrenalina a fost tratată cu un duș fierbinte și o uniformă uscată!”, este descris în postarea Poliției Române. 

Ultima oră

Comentariul meu