România și Bulgaria au devenit membre ale spațiului Schengen. Ce trebuie să știți

Din data de 31 martie, România și Bulgaria se alătură oficial Spațiului Schengen, eliminând controalele la frontierele lor interne aeriene și maritime. Astfel, cetățenii statelor Schengen se pot deplasa către și dinspre aceste țări fără a fi supuși controalelor de frontieră, notează Mediafax.

Poliția de Frontieră va rămâne prezentă în aeroporturi pentru a efectua verificări punctuale și pentru a preveni activitățile ilegale. Aderarea este posibilă datorită adoptării Ordonanței de Urgență nr. 25, care elimină necesitatea controlului de frontieră pentru călătorii în statele din spațiul Schengen.

În schimb, polițiștii de frontieră vor continua să efectueze acțiuni de control în baza unor analize de risc sau a unor suspiciuni rezonabile.

Cetățenii români minori nu vor mai fi supuși controlului de frontieră și vor putea călători în spațiul Schengen cu aceleași documente ca și până acum, fără a fi necesare avize suplimentare. Pentru deplasările către state non-Schengen, condițiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliției de Frontieră.

Aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen a fost salutată ca un succes pentru ambele țări și pentru întreaga Uniune Europeană, consolidând principiul liberei circulații în Europa.

În acest context reamintim pe scurt, care sunt documentele necesare la ieşirea din ţară în cazul cetăţenilor români minori, în funcţie de situaţie:

Dacă minorul călătoreşte însoţit doar de un părinte sau de o terţă persoană sunt necesare:

► Document de călătorie valabil
►Acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi
►Acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele
►Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reşedinţă şi face dovada în acest sens
►Doar acordul unuia dintre părinţi când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical şi face dovada scopului declarat al călătoriei
►Dacă minorul are peste 16 ani şi călătoreşte neînsoţit va avea nevoie de:

►Document de călătorie valabil
►Acord din partea ambilor părinţi
►Doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reşedinţei în ţara în care călătoreşte
►Pentru a verifica dacă cetăţenii români minori şi însoţitorii acestora sunt în posesia documentelor amintite, poliţiştii de frontieră pot efectua verificări punctuale în incinta aeroportului. Dacă se constată că aceştia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieşirea din ţară.

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligaţi să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către poliţistul de frontieră. Însă, dacă poliţistul de frontieră constată că însoţitorul minorului a săvârşit anumite infracţiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieşirea din ţară cu minorul.

Este vorba despre următoarele infracţiuni: omor; infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; infracţiuni privitoare la traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de ţesuturi sau organe umane; infracţiuni de terorism.

Pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulţi cât şi pentru minorii români, condiţiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliţiei de Frontieră.

Poliţia de Frontieră Română este pregătită pentru integrarea în Spaţiul Schengen pe cale aeriană şi maritimă începând cu data de 31 martie. Pe lângă regândirea dispozitivului şi a măsurilor de ordin organizatoric, care au ca scop protecţia cetăţenilor, în special a cetăţenilor români minori, au fost dispuse măsuri şi pentru facilitarea tranzitului frontierei de către cetăţenii care călătoresc în statele non-Schengen.

Una dintre măsuri a constat în relocarea porţilor automate de control. Ele reprezintă o soluţie modernă cu ajutorul căreia se poate procesa un număr mare de cetăţeni europeni care se deplasează către state din afara spaţiului Schengen într-un interval scurt de timp.

Acestea sunt de un real ajutor, având în vedere fluxul mare de călători de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Numai anul trecut acesta a fost tranzitat de aproximativ 15 milioane de persoane, cu o medie de 43.000 de persoane pe zi în sezonul estival.

Acestea sunt modificările din Ordonanţa de Urgenţă care vizează activitatea Poliţiei de Frontieră şi modalitatea în care poliţiştii de frontieră le vor pune în practică după data de 31 martie.

„Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen – cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume. Împreună, construim o Europă mai puternică şi mai unită pentru toţi cetăţenii noştri”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

„Aderarea României şi Bulgariei fortifică spaţiul Schengen, aceasta <bijuterie a coroanei> atât de emblematic pentru stilul nostru de viaţă european, în beneficiul pieţei interne, al economiilor noastre şi al cetăţenilor europeni pretutindeni. Bulgaria, România, vă felicit din toată inima pentru munca susţinută care v-a adus în acest punct. Este o realizare nu doar meritată, ci şi prea îndelung aşteptată. Şi vom continua să înaintăm împreună”, a spus Margaritis Schinas, vicepreşedinte pentru promovarea modului nostru de viaţă european.

„De astăzi, Bulgaria şi România vor aplica pe deplin acquis-ul Schengen. Acest pas va face UE mai puternică şi mai sigură, va asigura o mai bună protecţie a frontierelor noastre externe, va schimba vieţile a milioane de persoane şi va facilita călătoriile. Atât de mulţi oameni din România şi din Bulgaria au muncit pentru aceasta! Sunt foarte mândră de eforturile lor. Astăzi vor fi eliminate controalele la frontierele aeriene şi maritime interne. Următorul pas este eliminarea controalelor şi la frontierele terestre interne. Discuţiile din cadrul Consiliului vor continua anul acesta. Şi vă asigur că aceasta este prioritatea pentru sfârşitul mandatului meu”, a declarat şi Ylva Johansson, comisar pentru afaceri interne.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică