Programări pe termen nelimitat începând cu data de 1 aprilie la Fizioterapia la Spitalul Județean Sibiu

Programările în Ambulatoriul de Specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pentru specialitatea Medicină fizică și reabilitare medicală (Fizioterapie), se vor face, de la 1 aprilie 2024, pe termen nelimitat, nu trimestrial așa cum se obișnuiește în prezent.

Această schimbare vine ca o măsură pentru evitarea, pe viitor, a aglomerărilor specifice zilelor de programări. Este important însă de menționat faptul că programările se vor face atât în limita numărului de locuri disponibile, cât și în limita fondurilor alocate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

Întrucât în cadrul ultimei sesiuni de programări trimestriale au fost ocupate toate locurile disponibile pentru perioada aprilie-iunie 2024, pacienții care vor dori, de la 1 aprilie, să își facă programări pentru această specialitate vor avea posibilitatea să selecteze o dată calendaristică pornind de la 1 iulie 2024. 

Menționăm faptul că în cadrul celorlalte specialități din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al SCJU Sibiu sistemul a fost deja schimbat și pacienții pot să se programeze oricând găsesc un loc liber, fără să aștepte o anumită zi desemnată acestei acțiuni.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu reamintește cu această ocazie variantele pe care pacienții le au în acest sens, pe lângă cea de a se deplasa fizic la fișierul Policlinicii, respectiv site-ul scjus.ro, la secțiunea Informații pacienți – Programări online (https://scjus.ro/programari-online/) sau la numerele de telefon 0269/504120 și 0269/504121. Aceste variante sunt accesibile oricând. 

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu caută în mod constant soluții de îmbunătățire a serviciilor oferite și a comunicării cu pacienții și vă asigură de întreaga colaborare și pe viitor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică