Ziua Mondială a Teatrului a fost marcată la Sibiu pe scena Teatrului Național Radu Stanca cu un spectacol de excepție – un dialog între maestrul și minunatul Florin Piersic, părintele Constantin Necula și maestrul Constantin Chiriac, directorul general al teatrului gazdă.
La eveniment a participat și primarul Astrid Fodor, ocazie cu care i-a înmânat lui Florin Piersic o diplomă de excelență din partea Sibiului.
„A fost o seară de excepție și o întâlnire memorabilă între 3 maeștri în mânuirea cuvântului, fiecare în felul său aparte, numitorul comun fiind faptul că toți 3 reușesc să ajungă cu vorba în inima celor care îi ascultă. Maestrul Florin Piersic a fixat ștacheta foarte sus pentru actorii de film și teatru printr-o viață pe care a dedicat-o bucuriei publicului și pasiunii pentru această artă. Pe mine mă impresionează cel mai mult naturalețea cu care îi vine orice rol, orice discuție și este evident că vine din firea sa extraordinară. În rol sau nu, personalitatea sa este inconfundabilă și unică. Oameni ca maestrul Florin Piersic sunt rari și ne rămân în minte și în suflet. M-am bucurat de prezența marelui actor la Sibiu împreună cu publicul din sala neîncăpătoare, așa cum se întâmplă la evenimentele bune din Sibiu” a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.