Ministerul Finanţelor propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până în iunie 2024

Ministerul Finanţelor propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 iunie 2024, în lumina problemelor persistente din piaţa asigurărilor auto, caracterizată de un dezechilibru între cerere şi ofertă, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Am publicat o propunere de prelungire a plafonării tarifelor RCA până la 30 iunie 2024, deoarece expiră la 31 martie prelungirea adoptată în 2023, când am propus menţinerea preţurilor de referinţă pentru poliţele RCA la valorile din 28 februarie 2023, cu o ajustare permisă de 6,8% (echivalentul ratei prognozate a inflaţiei). Este o măsură temporară, dată fiind persistenţa problemelor nerezolvate din piaţa asigurărilor auto”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook, notează portalul de știri ziare.com.

Conform sursei citate, modificările legislative privind asigurările RCA sunt aşteptate să ofere soluţii la problemele existente din piaţă. La finele anului 2023, din 10 milioane de vehicule înregistrate în ţară, doar 7 milioane erau asigurate. În acelaşi timp, datele evidenţiază că într-un singur an se înregistrează peste 25.000 de accidente în toată ţara, a subliniat Marcel Boloş.

În plus, conform notei de fundamentare al proiectului de ordonanţă, în perioada ianuarie – martie 2024 s-au înregistrat peste 21.000 de solicitări de alocare a asiguraţilor cu risc ridicat, ceea ce înseamnă că fiecare asigurător RCA a preluat un număr de aproximativ 2600 de astfel de asiguraţi.

„O astfel de situaţie are potenţialul de a genera consecinţe negative, cu o presiune suplimentară asupra preţurilor după data de 31 martie 2024, când încetează efectele Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 (privind stabilirea tarifelor de primă maxime)”, subliniază documentul citat.

Ultima oră