Mijlocașul stânga de la FC Hermannstadt, Ianis Stoica a contribuit la succesul obținut marți de naționala Under 21 a României, 1-0 cu selecționata similară a Armeniei.
Selecţionata de tineret a României a învins echipa similară a Armeniei, cu 1-0 (0-0), marţi, la Erevan, într-un meci din Grupa E a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under 21. Unicul gol al partidei a fost înscris de Cristian Mihai în minutul 89.
Jucătorul lui FC Hermannstadt, Ianis Stoica nu a fost titular pentru naționala U 21, dar a fost introdus de selecționerul Daniel Pancu imediat după pauză, în locul lui Marius Corbu. Stoica a fost implicat în meci și a avut o evoluție bună. În cele șase jocuri la U 21, Ianis are un gol.
În lotul naționalei U 21 a fost și portarul de la CSC 1599 Șelimbăr, Alexandru Roșca, care însă nu a prins foaia pentru jocul din Armenia.
Înaintea celorlalte partide de marţi din grupă, Muntenegru – Finlanda şi Albania – Elveţia, România ocupă primul loc, cu 13 puncte (6 jocuri), urmată de Elveţia – 11 p (5 j), Albania – 10 p (6 j), Finlanda – 7 p (5 j), Muntenegru – 4 p (4 j), Armenia – 2 p (8 j).
La turneul final al Europeanului de tineret 2025 din Slovacia se vor califica cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune trei formaţii de pe locurile secunde, în timp ce restul echipelor clasate pe locul al doilea în grupe vor juca baraje pentru cele trei locuri disponibile.