Luni, aproximativ 7.000 de angajați ai retailerului francez Carrefour din România sunt așteptați să protesteze între orele 11:00 și 13:00, în speranța obținerii unor îmbunătățiri salariale, informează portalul de știri Economica.
Aceștia cer creșterea valorii bonurilor de masă cu 5 lei și acordarea unei prime de transport, argumentând că veniturile lor au scăzut considerabil în urma impozitării tichetelor de masă cu 10% CASS (Contribuția de Asigurări pentru Sănătate). Potrivit liderului de sindicat, unii angajați câștigă acum puțin peste salariul minim brut pe economie, care este de 3.300 de lei lunar, după ce tichetele de masă au devenit taxabile. Acest lucru a condus la scăderea veniturilor nete ale angajaților cu aproximativ 140 de lei lunar.
Protestul este programat să aibă loc în fața sediului central al companiei, situat pe strada Gara Herăstrău nr. 4 din București, iar angajații care sunt la muncă în acest interval de timp vor purta banderole albe cu mesajul „Protest”. Liderul sindical Vasile Leescu a menționat că au fost purtate negocieri cu conducerea companiei până vineri după-amiază, însă nu s-a ajuns la un acord. În contextul protestului, este planificată o nouă întâlnire cu conducerea companiei după care va fi luată o decizie ulterioară.
Javre frantuzesti,nehalite!