Cupa României de Baschet în Fotoliu Rulant va avea loc la Sibiu în luna aprilie. Evenimentul va fi organizat la Sala Transilvania, aceasta fiind pusă la dispoziție în mod gratuit Federației Române de Baschet de către Consiliul Județean.
Federația Română de Baschet organizează, în perioada 5-7 aprilie 2024, Cupa României de Baschet în Fotoliu Rulant. Evenimentul are menirea de a contribui la dezvoltarea acestui sport și de a promova incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități în activitățile sportive.
„Organizarea unui astfel de eveniment nu este doar despre baschet în fotoliu rulant, ci și despre crearea unei platforme de incluziune și susținere a persoanelor cu dizabilități în comunitatea noastră. Este o oportunitate de a aduce această formă de sport mai aproape de public și de a evidenția talentul și dedicarea sportivilor cu dizabilități. Prin organizarea Cupei României la Sibiu, dorim să oferim ocazia tuturor să participe la un eveniment de înalt nivel sportiv și să înțeleagă importanța incluziunii și egalității în sport”, a precizat Emilia Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet.
Evenimentul va avea loc la Sala Transilvania, locația fiind pusă la dispoziția organizatorului, în mod gratuit, de către Consiliul Județean Sibiu.