Apă Canal Sibiu celebrează Ziua Mondială a Apei (foto)

Ziua Mondială a Apei ne-a făcut gazde a peste cinci sute de elevi ai grădinițelor și școlilor partenere din județele Sibiu și Brașov. Ne-am bucurat să ducem mai departe educația ecologică și să-i încurajăm pe copii să învețe cum pot contribui la protejarea mediului și la conservarea apei și a resurselor ei. Împreună cu Picușor, mascota Apă Canal Sibiu am inspirat la acțiune prin puterea exemplului propriu. 

Încă de la primele ore ale dimineții elevi ai Școlii Generale Gimnaziale IL Caragiale Sibiu și ai Colegiului Economic George Barițiu Sibiu au pornit într-o călătorie pe Drumul Apei. Au descoperit istoria alimentării cu apă a urbei de pe Cibin. Un ghid specializat le-a povestit preț de aproximativ o oră și jumătate de ce la începuturile sale orașul era înconjurat din toate părțile de lacuri, cum arăta o fântână în vechile timpuri, unde se află primul canal al orașului, de ce au apărut focare de tifos sau holeră și când s-a clorinat apa pentru prima oară. 

Cu mult talent și inspirație, prichindeii înscriși la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 22 din Sibiu au pus pe hârtie felul în care își imaginează ei apa. Galeria de artă realizată în doar câteva ore ne-a surprins prin originalitate și veselie.

Apă Canal Sibiu celebrează Ziua Mondială a Apei (foto)

Tot în această perioadă, elevi din Făgăraş, Mândra, Recea, Slimic, Loamneş şi Apoldu de Sus au fost invitați să participe la Campania „Fii alături de Picuşor în lupta cu Monştrii din canalizare”. Timp de o săptămână, elevii de gimnaziu, aleg conştient să protejeze mediul, atât individual cât şi la nivel de clasă, organizând expoziţii cu lucrări de artă sau panouri cu angajamente legate de protecția mediului. Acțiunile sunt inspirate din tematica de anul acesta a Zilei Mondiale a Apei –  „Folosirea apei pentru pace”. 

Alte câteva zeci de școli din Sibiu și Brașov au primit on line un kit educaţional în limba română pregătit de echipa Apă Canal Sibiu, pe baza materialelor puse la dispoziţie de Organizaţia Naţiunilor Unite. Kit-ul conţine o fişă de informaţii şi o enumerare de activităţi care pot fi organizate cu acest prilej, diplome, postere și vizualuri pentru conturile de social media. 

Apă Canal Sibiu celebrează Ziua Mondială a Apei (foto)

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993. Mesajul acestui an este „Apă pentru pace!” și vizează promovarea dezbaterilor și a informațiilor legate de criza apei și a salubrității, precum și atitudinea, soluțiile pe care trebuie să le găsim și să le adoptăm pentru a preveni, după caz, atenua efectele pe care aceasta le generează în special asupra popoarelor mai puțin dezvoltate, fie prin insuficiență și lipsa accesului la servicii publice, fie printr-o calitate precară a apei, aflată inclusiv sub presiunea factorilor de poluare.

Apă Canal Sibiu celebrează Ziua Mondială a Apei (foto)

Ultima oră