Într-o lume în care educația ar trebui să fie pilonul dezvoltării personale și profesionale, rezultatele recente ale simulărilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat au declanșat un val de îngrijorare în rândul părinților, profesorilor, dar și al elevilor. Procentele îngrijorătoare ale elevilor care nu au reușit să atingă nota minimă de trecere par să fie problema, dar de fapt ele sunt doar vârful aisbergului. În spatele acestor cifre se ascund realități complexe, care pun sub semnul întrebării eficacitatea actualului sistem de învăţământ și modul în care acesta răspunde nevoilor generației Z, dar şi a educaţiei venite din partea părinţilor prea ocupaţi, precum şi a societăţii actuale, în ansamblu său, reprezentate de noi, maturii, din toate sferele sociale. Nu ajută la nimic să arătăm cu degetul spre un singur vinovat.
De la presiunea notelor și etichetarea elevilor, până la impactul psihologic profund pe care eșecul și succesul îl au asupra tinerilor, este clar că avem nevoie de o reevaluare profundă a valorilor pe care le promovăm în educație şi în viaţă, în general.
Notele de la simularea Evaluării Naționale de clasa a VIII-a, din acest an, au arătat o situație îngrijorătoare: la proba de Matematică, aproape 95.000 de elevi nu au obținut nota 5, reprezentând puțin peste jumătate dintre elevi, iar la proba de Limba Română 42.000 de adolescenți au luat note sub 5. Alții, peste 1.000, au absentat.
Nici la simularea examenelor de Bacalaureat cifrele nu au fost mai îmbucurătoare, în acest an. Patru din zece elevi de clasa a XII-a nu au obținut nota 5 la simulare la proba de Limba Română, ceea ce presupune că 40% dintre elevi nu ar fi luat notă de trecere la examenul maturităţii. Rata de promovare la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) este de 64,12%, conform datelor publicate de Ministerul Educației.
Nu rezultatele de la simulările naţionale, de clasa a VIII-a şi a XII-a, din acest an, sunt cele mai îngrijorătoare, chiar dacă pe canalele media a fost rostogolit acest subiect de mai bine de o lună de zile. Mai preocupant este ceea ce se află dincolo de statistici şi comunicatele instituţionale.
Cifrele arată un aparent eşec al rezultatelor învăţării la generaţia Z, dar în spatele oricărei cifre se află, însă, un adolescent. Dincolo de biologicul şi intelectul oricărui copil, latura psihologică este cea care îl defineşte şi nu nota obţinută.
Modul în care astfel de rezultate pot afecta o personalitate în formare şi cum încrederea în sine şi nivelul de aspiraţii ale adolescentului au de suferit este responsabilitatea noastră, a adulţilor.
„La ce altceva m-aș putea aștepta? Sunt un prost!”
Mulți copii se confruntă cu o stimă de sine scăzută sau o încredere în sine scăzută. Unii sunt afectați doar în anumite situații, dar pentru alții poate fi restrictiv sau debilitant, în fiecare zi a vieţii lor
De exemplu, dacă unui elev îi lipsește încrederea în sine și primește o notă scăzută la un examen, s-ar putea să se gândească: „La ce altceva m-aș putea aștepta? Sunt un prost. S-a dovedit asta și aș putea la fel de bine să nu mai încerc”. Este uşor de intuit că el nu aude pentru prima dată această voce interioară şi că au existat voci exterioare care i-au întărit această convingere. Dacă mama îl ceartă şi este mereu nemulţumită de rezultatele fiului său, dacă elevii din jur se amuză pe seama lui, dacă îi lipsesc minime încurajări, copilul se va retrage, va abandona, va depune armele, se va face tot mai mic.
La polul opus, dacă adolescentul are o stima de sine sănătoasă și primește, accidental, o notă scăzută, s-ar putea să se gândească: „Mă întreb unde am greșit? Voi afla, ca să mă pot descurca mai bine data viitoare”. Deși s-ar putea să fie dezamăgit, pe moment, de nota scăzută, el nu se va simți diminuat ca persoană. Şi asta pentru că cineva a avut grijă ca el să să poată să internalizeze atât reuşita cât şi nereuşita, prin antrenament, cu un coach (părinte, dascăl, mentor) care să îl stimuleze adecvat.
Există însă şi situaţii discordante, cu efecte toxice, pentru o personalitate în formare, cum este cea a unui copil. Şi care sunt ameninţătoare pentru încrederea în sine.
Una este aceea când copilul ia o notă mică şi pare că nu-i pasă. De cele mai multe ori, în aceste situaţii, lipsa de repere, lipsa oricărei forme de feedback din partea adulţilor (nici de bine şi nici de rău) este cea care a încurajat structurarea acestui tip de comportament.
Copilul învaţă să “gestioneze” eşecul prin negare, mimează nepăsarea, declanşează mecanisme de apărare care să îi facă durerea mai suportabilă: „ Da, de ce să mă agit? Nu îmi pasă!”.
Însă, într-un mod mascat, el va renunţa la orice confruntare, competitivitate, examen, pentru a evita suferinţa. Şi îşi va coborî expectanţele de viaţă.
O altă situaţie discordantă este cea în care, deşi rezultatele copilului sunt constant slabe, dar el nu are niciun deficit intelectual, părinţii îi compensează frustrarea prin minimizarea efectului: “Lasă, mamă, că nu-i nimic! Nu te enerva. Uite, îţi cumpără mama adidaşii aia pe care ţi i-ai dorit”. Ce învaţă copilul: că el nu trebuie să depună nici cel mai mic efort. Şi că, mai mult, merită orice, oricînd, oricum şi totul i se cuvine.
Adolescenţii purtători de etichete de tipul „elev de 10” sau „copil ratat”
Cred că ar trebui să ne întrebăm cu toţii de ce sunt aceste rezultate şi ce semnal de alarmă aduc ele pentru noi, ceilalţi, maturii care avem responsabilitatea faţă de aceşti tineri, indiferent că suntem părinţi, dascăli, psihologi, reprezentanţi ai unor instituţii sau simpli aparţinători ai unei comunităţi.
Tendinţa, în societatea romanească, este mai degrabă, aceea de a-i lipi elevului nota pe spate, ca pe o etichetă. Dacă are note mari, de 10, adolescentul conştiincios, care sporeşte prestigiul şcolii, devine: „elev de 10”. Dacă, în schimb, are note mici, sub 5, elevul plictisit sau rebel, de care toţi se ruşinează, devine: „elev de 4”; sau „corigentul”.
Şi într-o situaţie şi în cealaltă, elevul este pus în situaţia de a ajunge să se identifice cu nota şi să nu fie mai mult de atât. Iar noi, ceilalţi, după cum împărţim oamenii în buni şi răi, la fel tindem să facem şi cu elevii, după un singur criteriu: cel al notelor.
Ba mai mult, mai facem şi predicţii. Şi îi categorizăm din nou, cu noi etichete: elevi de success. Sau elevi rataţi, fără viitor.
Eșecul este al nostru, al lor este protestul
Oricum am crede noi că sunt, elevii, copii de astăzi, ei reprezintă efectul indaptării noastre la nou. Este eşecul nostru, al adulţilor, nu al lor. Noi ne-am dovedit nepregătiţi pentru a aşeza lumea nouă pentru ei. Noi le-am pus la picioare lumea veche şi am aşteptat ca ei să funcţioneze pe principiile noastre şi după reguli care nu mai corespund.
Iar notele mici de la examenele nationale am putea să le privim ca pe o formă de răzvrătire a lor. Pe principiul: „tu îmi predai după metode vechi, să memorez comentarii la Română şi cărţi de istorie, cu multă teorie, dar la examene îmi ceri să rezolv abordări noi, practice, situaţii de viaţă”. De aici şi analfabetismul funcţional.
Mai degrabă lecţia ne-au dat-o ei. Aceea de a-şi revendica dreptul la originalitate şi pragmatism. Un protest la adresa memorărilor fără rost, la multa teorie şi puţina practică, la refuzul nostru, al maturilor, de a accepta schimbarea.
Un protest care să ne facă să înţelegem că, înainte de a cere de la ei orice, ar fi bine să fim mai puţin absenţi în vieţile lor, să îi întrebăm ce vor şi nu doar să presupunem, să le arătăm concret şi să ne implicăm cu ei în acţiuni, să le descoperim emoţiile şi trăirile şi nu doar să le ne impunem convingerile şi să proiectăm asupra lor propriile noastre aspiraţii.
Într-adevăr! Tinerii nu ar trebui criticați și blamați, întrucât este anormal, iar viitorul unei societăți prospere și normale constă în numărul cât mai mare al tinerilor. Tinerii ar trebui încurajați și ajutați, nu să fie criticați și disprețuiți ! Sunt oameni și ființe inocente ! Lăsați tinerii în pace ! Lăsați copiii în pace ! Lăsați elevii în pace !
Foarte interesant. Felicitări ! Așa este . Tinerii și elevii nu au nicio vină, ci mai degrabă societatea românească rigidă care refuză să îi asculte și să îi înțeleagă pe tineri. Sistemul de învățământ românesc a rămas blocat în paradigme comuniste și ultraconservatoare, iar acest fapt este îngrijorător. Actualul sistem de învățământ la fel precum societatea românească refuză să se adapteze schimbărilor firești de la nivel internațional. De foarte multe ori tinerii și elevii se simt neînțeleși, deoarece adulții și profesorii îi etichetează și îi judecă în mod nedrept, uitând faptul că ei de fapt sunt vinovați și nu copiii și tinerii. Copiii și tineri nu au nicio vină pentru nimic, iar tot ce se întâmplă este consecința faptelor adulților.
MULȚUMIM pentru această analiză complexă si empatică care pătrunde „dincolo” de ceea ce se vede , spre lăuntrul de prea multe ori ignorat, al copiilor si adolescenților 😒 De fapt de acolo ar trebui pornit … dar noi adulții suntem de un egocentrism înfiorător. Noi TREBUIE să ne schimbăm întâi !!
Metodele moderne din țările civilizate presupun intrarea elevului în bibliotecă să citească singur, nu să i se dea totul pe tavă. Elevii români nu știu unde e biblioteca școlii.
Domnule Apropo ! În țările civilizate copiii și elevii sunt văzuți ca viitorul omenirii și sunt tratați cu tandrețe și respect profund. În România voastră sunt bătuți, jocniți și abuzați la greu . Iar elevii nu sunt obligați să intre într-o bibliotecă, deoarece poate că nu doresc să citească operele literare ale unor escroci comuniști care încearcă să își vândă cărțile cu mesaje extremiste care îndeamnă la violență. Treaba cu biblioteca e deja abureală. Puteți lăsa deoparte discursul extremist împotriva elevilor.
De ce este eșecul meu că elevul are pe card de 3 ori salariul unui profesor ca să aibă bani pentru birt, țigări și droguri?
Domnule întrebare ! Ar putea fi eșecul dumneavoastră și al tuturor, deoarece poate că la un moment dat comportamentul dumneavoastră a fost foarte nepotrivit față de un elev . Vă considerați perfect ? Considerați că doar dumneavoastră aveți dreptate? Analizați mai bine lucrurile și nu judecați elevii , deoarece și dumneavoastră puteți fi judecat nedrept la un moment dat.
De ce este eșecul meu faptul că un elev își bate diriginta și apoi nu i se permite intrarea în școală timp de 5 zile? Ce învață elevul? De câte ori dorește o săptămână liberă poate să bată un profesor. Este eșecul miniștrilor numiți politic, nu al meu. Este eșecul părinților care le cumpără copiilor telefoane și mașini scumpe și îi îmbracă în haine de firmă. Este eșecul societății că îi marginalizează pe profesori și îi idolatrizează pe „sărmanii” elevi.
Domnule Gabriel ! Exagerați cam mult ! Ura nu își are locul aici ! De când se cred profesorii stăpâni de sclavi ? Pe dumneavoastră de ce v-ar înțelege cineva dacă un faceți un efort să îi înțelegeți și pe elevi ? Vă rog să abandonați acest discurs împotriva tinerilor și elevilor.