percheziții la sibiu. doi bărbați reținuți pentru trafic de droguri (foto)

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.percheziții la sibiu. doi bărbați reținuți pentru trafic de droguri (foto)

Din materialul probator a rezultat că, în perioada 2023 – martie 2024, aceștia ar fi vândut, în mod repetat, droguri de risc (canabis) și de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), precum și substanțe psihoactive, către consumatori din județul Sibiu.

În urma celor 3 percheziții domiciliare efectuate, ieri, 19 martie, în județul Sibiu, au fost descoperite și ridicate cantități de droguri de risc (canabis), substanțe psihoactive (2-MMC și AB-CHMINACA), mai multe grindere și cântare electronice, recipiente și plicuri cu urme de materie, precum și alte mijloace de probă.

percheziții la sibiu. doi bărbați reținuți pentru trafic de droguri (foto)

Astfel, la aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea a doi bărbați (unul cetățean străin).

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

percheziții la sibiu. doi bărbați reținuți pentru trafic de droguri (foto)

Ultima oră

Comentariul meu