Campania antidrog a ajuns în liceul perfect. La Colegiul Național „Octavian Goga”, drogurile sunt un mit. Nimeni nu a consumat, niciun caz nu a fost descoperit

Campania de prevenire a consumului de droguri, derulată sub numele “Your Extraordinary Succes without DRUGS – DA vieții fără droguri”, s-a lansat joi, 14 martie în cadrul Colegiului Național „Octavian Goga” Sibiu. În cadrul evenimentului au luat parte și polițiștii Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ SIBIU, inițiatorii proiectului.


Evenimentul a debutat cu o expoziție foto în holul mare al clădirii. Expoziția ce arată povești ale unor foști consumatori de droguri va fi disponibilă spre vizionare timp de trei luni și va fi găzduită de 10 licee din județul Sibiu.

„Vă propunem spre vizualizare o expoziție foto-documetară care evidențiază evoluția unor foști consmumatori de droguri care au reușit, beneficiind de sprijin de specialitate după o luptă lungă și anevoioasă să se elibereze și să revină la o viață normală. Le propunem tinerilor să învețe de această dată nu din manuale ci din greșelile altora”, a spus comisar șef de poliție Mihaela Huzoaica.

Campania antidrog a ajuns în liceul perfect. La Colegiul Național „Octavian Goga”, drogurile sunt un mit. Nimeni nu a consumat, niciun caz nu a fost descoperit

Ulterior, elevii elevii au urmărit un material educativ sub formă de film-documentar ce prezenta povestea unui tânăr care a reușit să învingă dependența de droguri. În încheiere, a fost organizată o dezbatere în cadrul căreia elevii au avut ocazia să adreseze întrebări polițiștilor prezenți din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

„Suntem foarte onorați să găzduim astăzi caravana „Da, vieții fără droguri” cu atât mai mult cu cât aceasta își începe periplul în instituțiile școlare din Sibiu aici la noi în școală. Instituția noastră are un parteneriat durabil cu Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, având un palmares bogat de activități școlare și extrașcolare, dintre care enumerăm. Punem accent pe implicarea tuturor factorilor educaționali, elevi, părinți, profesori, profesori consilieri școlari, coordonatori pentru programe și proiecte școlare și extrașcolare în conștientizarea efectelor dezastruoase pe care consumul de droguri îl poate avea”, a spus în cadrul conferinței de presă, Nicoleta Elena Maier directorul Colegiului Octavian Goga.

Campania antidrog a ajuns în liceul perfect. La Colegiul Național „Octavian Goga”, drogurile sunt un mit. Nimeni nu a consumat, niciun caz nu a fost descoperit

Nu s-a înregistrat niciun caz de consum de droguri la Colegiul Național „Octavian Goga”

Colegiul Național „Octavian Goga” pare să fie o excepție în peisajul în care adolescenții dar și tinerii adulți sunt adesea prinși în mrejele consumului de droguri, căzând pradă curiozității. În timpul conferinței, conducerea colegiului a evidențiat faptul că, în ciuda numărului mare de elevi, respectiv 1.865, nu au fost înregistrate cazuri de consum de droguri între elevii instituției.

„Noi suntem cea mai mare școală din județul Sibiu și momentan avem undeva în jur de 1865 de elevi. Până la momentul de față nu am înregistrat niciun asemenea caz”, a mai spus Nicoleta Elena Maier.

Campania antidrog a ajuns în liceul perfect. La Colegiul Național „Octavian Goga”, drogurile sunt un mit. Nimeni nu a consumat, niciun caz nu a fost descoperit

Simona Crăciun, profesor consilier școlar din cadrul CJRAE Sibiu, susține că absența cazurilor de consum de droguri la nivelul Colegiului Național „Octavian Goga” de-a lungul timpului se datorează relației strânse dintre profesori și elevi. Această apropiere și atenția pe care cadrele didactice o au în raport cu elevii, devine factorul principal în prevenirea potențialelor tentații, prin intermediul discuțiilor și activităților de informare desfășurate între ei.

„În fiecare săptămână desfășurăm o activitate cu această tematică. Prioritatea numărul unu la noi este prevenirea și combaterea violenței și a consumului cu risc. Dacă nu suntem în fiecare zi într-o clasă cu o activitate de informare cel puțin a doua săptămână acea clasă intră într-o activitate care poate să prindă diferite forme. Încercăm prin diferite abordări să le oferim alternative educaționale copiilor care să le distragă atenția de la cercurile care pot să vină cu tentații”, a explicat Simona Crăciun.

Și elevii sunt de aceeași părere, aceștia afirmând că nu cunosc persoane care să fi consumat substanțe interzize. De asemenea, aceștia consideră că activitățile de prevenire sunt importante cu atât mai mult cu cât există o constanță în desfășurarea lor.

„Din punctul meu de vedere e foarte important să se continue să se informeze elevii despre tot ce înseamnă consumul și efectele pe care le are. Constant ar trebui să se facă activități pentru că odată cu fluxul de elevi care se schimbă, se poate și pierde informația. Noi suntem totuși conștienți că se consumă, poate nu neapărat la nivelul școlii noastre dar în județ atât de elevi dar și de persoane majore și mi se pare important să se facă tot felul de activități”, spune Raisa, elevă în clasa a XII-a.


De aceeași părere este și Darius care spune că nu cunoaște personal nicio persoană care să fi avut legătură cu drogurile. Întrebat de către un jurnalist ce anume îi poate genera o senzație de frică în legătură cu tema disputată, acesta a explicat că nu se consideră a fi vulnerabil în ceea ce privește subiectul drogurilor.
„Personal nu mă sperie nimic deoarece nu cunosc cazuri în care să se consume dar totuși țin să cred că ar trebui să fie foarte bine informați elevii și toată lumea despre aceste substanțe, să nu consume deoarece o dată ai consumat și este foarte greu să renunți, ceea ce noi nu încurajăm și susținem oarte mult toate campaniile”, spune Darius, elev în clasa a XIIa.

Campania antidrog a ajuns în liceul perfect. La Colegiul Național „Octavian Goga”, drogurile sunt un mit. Nimeni nu a consumat, niciun caz nu a fost descoperit

„10,7% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin un tip de drog”

Studiile arată faptul că nivelul consumului de droguri a crescut vertiginos în ultimii ani. Agenția Națională Antidrog, arată într-un studiu făcut în 2023, că 10,7% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii (consum experimental), în timp ce 6% dintre ei au consumat și în ultimul an (consum recent). Se remarcă o încetinire a ritmului de creştere a consumului pentru majoritatea drogurilor ilicite, excepţie făcând consumul de noi substanţe psihoactive (NSP).
Un alt studiu realizat de UNICEF pe un eșantion reprezentativ de 607 adolescenți cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, stratificat pe opt regiuni de dezvoltare și mediul rezidential, arată că 1 din 20 de tineri sub 18 ani s-a drogat măcar o dată pe parcursul vieții, citează Wall Street.

„Prevenția și abordările non-formale pe care le folosim în Goga sunt eficiente”

Cu toate acestea, Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu a fost ferit de situații asociate consumului de droguri, ceea ce confirmă eficacitatea activităților de prevenție și informare desfășurate în cadrul instituției.

„In situațiile în care elevii aud povești cutremurătoare de viață, sigur că întotdeauna suntem alături de ei și vin la noi pentru că suntem deschiși. Închipuiți-vă într-o școală în care în fiecare săptămână se fac activități pe această tematică, în care încercăm nu doar să fim cadre didactice, ci dacă mergeți acum prin școală să vedeți copiii cât de apropiați sunt de noi, e foarte ușor să fii alături de copil într-un moment de vulnerabilitate și să-l ferești de acea secundă în care el poate să fie tentat să consume. Cred că prevenția și abordările acestea non-formale pe care le folosim în Goga sunt eficiente. De aceea suntem în această situație în care efectiv nu avem raportat niciun caz de consum de droguri. Dar informații copiii primesc din diferite medii, întrebări au, iar noi suntem acolo cu răspunsurile”, a mai spus consilierul școlar.

În plus, Simona Crăciun afirmă că elevii sunt curioși să afle cum ar putea gestiona situații în care li s-ar oferi substanțe interzise sau ar intra în contact cu persoane consumatoare dar că activitățile de dezvoltare personală desfășurate la nivelul liceului au un impact pozitiv, deoarece elevii care dezvoltă o stimă de sine crescută nu sunt predispuși să se implice în astfel de activități negative.

„De obicei copiii se întreabă ce pot face dacă ar veni cineva la ei. Aceasta este întrebarea pe care și-o pun. Atunci mergem la ei, cum v-am spus, pe dezvoltarea stimei de sine. E foarte important și cred că știți cât de greu este uneori să spui nu. Lucrăm pe zona asta de dezvoltare personală. Copii care, să spunem, au vorbit despre droguri în cercul lor de prieteni, nu sunt, pentru că noi imediat am lua legătura cu familia. Un prieten din cercul strâns al copilului, care e consumator este un risc iminent și atunci am fi luat legătura. Nu, dar sunt întrebări generice pe care le adresează copiii”, a mai explicat Simona Crăciun.

Campania antidrog a ajuns în liceul perfect. La Colegiul Național „Octavian Goga”, drogurile sunt un mit. Nimeni nu a consumat, niciun caz nu a fost descoperit

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică