Bătaie de joc la adresa spectatorilor la Filarmonică. Greviștii au boicotat concertul de joi, iar publicul a plecat dezamăgit acasă (video)

Membrii Sindicatului Artiștilor din Filarmonica Sibiu, au refuzat să performeze la concertul de joi seară. Deși aceștia au anunțat că vor face grevă pentru a cincea oară, conducerea Filarmonicii nu a mai schimbat ora concertului (DETALII AICI), astfel că spectatorii prezenți la Sala Thalia au fost nevoiți să plece acasă. Asta în ciuda faptului că oamenii au plătit biletele și abonamentele ca să aibă parte de un concert. Au primit în schimb o lipsă de respect și o palmă nemeritată din partea celor ar fi trebuit să îi încânte.

Conflictul de la Filarmonică a atins joi seară cote inimaginabile. Sindicaliștii care susțin că reprezintă peste 40 la sută din membrii orchestrei, s-au ținut de cuvânt și au făcut din nou grevă de avertisment. Este a cincea grevă, dar niciodată spectatorii, cei care plătesc ca să vadă un concert, nu au fost afectați.
Până acum, conducerea Filarmonicii a schimbat orele concertelor precedente, astfel că grevele anterioare nu au afectat și cei pentru care artiștii sunt plătiți să susțină concerte, respectiv publicul spectator.

CITIȚI ȘI: Sindicaliștii de la Filarmonică fac din nou grevă în timpul concertul de joi. Lupeș: “Instituția va acționa în instanță împotriva tuturor celor care întreprind acțiuni neconforme cu legea”

Lucrurile au stat însă diferit joi seară. Managementul Filarmonicii nu a mai schimbat ora la care era programat concertul și implicit și greva artiștilor sindicaliști.
”După atâtea gesturi de conciliere, instituția, majoritatea angajaților și conducerea Filarmonicii nu mai tolerează un astfel de comportament lipsit de responsabilitate: prima grevă (15 minute) – de la ora 20.00; a doua grevă (15 minute) – de la ora 19.00; a treia grevă (2 ore) – de la ora 19.00; a patra grevă (2 ore) – de la ora 19.00; a cincea grevă (2 ore) de la ora 18:30. Acest comportament dovedește lipsă de respect pentru toată lumea și o batjocură la adresa colegilor și, în primul rând, a publicului. (..) Dacă cei 64% dintre angajații neafiliați la sindicat nu vor putea să își exercite dreptul la muncă din cauza faptului că o parte dintre muzicieni nu vor cânta de la ora 19:00, instituția va acționa în instanță împotriva tuturor celor care întreprind acțiuni neconforme cu legea”, a transmis joi dimineață managerul Cristian Lupeș.Bătaie de joc la adresa spectatorilor la Filarmonică. Greviștii au boicotat concertul de joi, iar publicul a plecat dezamăgit acasă (video)

Desconsiderare crasă față de spectatori
Decizia sindicaliștilor de a face o nouă grevă de avertisment, a rămas în picioare, în ciuda faptului că acțiunea acestora ar aduce un prejudiciu mare publicului, adică fix celor care au plătit bilete și abonamente ca să vadă un concert și în loc de acest lucru au primit ”cadou” o lipsă de respect și nici un show simfonic.
Nu a mai contat că sala a fost din nou plină și că oamenii au luat loc pe scaune și au așteptat să înceapă concertul. Totul a fost în zadar.
Toată orchestra a intrat pe scenă la 19:00. Acordajul nu s-a putut face la cererea concert maestrului. Orchestra a refuzat să dea nota „la”, iar în aceste condiții personalul administrativ a comunicat publicului incapacitatea de a susține concertul și modalitatea de a-și recupera banii. Artiștii care nu au participat la grevă au părăsit scena.

video
play-sharp-fill

Același gest l-au făcut după câteva minute și spectatorii. Publicul a părăsit sala, iar oamenii s-au simțit și cu banii luați și jigniți.

Ultima oră

Un răspuns la “Bătaie de joc la adresa spectatorilor la Filarmonică. Greviștii au boicotat concertul de joi, iar publicul a plecat dezamăgit acasă (video)”