poliția sibiu anunță controale ample privind purtarea centurii de siguranță

Poliția Sibiu participă la campania ROADPOL SEATBELT, o acțiune europeană care vizează creșterea gradului de conștientizare privind importanța purtării centurii de siguranță. Pe tot parcursul săptămânii, polițiștii rutieri sibieni vor intensifica controalele pe drumurile din județ, verificând respectarea normelor referitoare la elementele de siguranță din autovehicule.

Pentru a spori impactul campaniei, în colaborare cu Fundația Siguranța Auto Copii, organizăm o caravană de informare rutieră care va vizita toate orașele județului.

Caravana va prezenta materiale video care ilustrează consecințele grave ale accidentelor pentru cei care nu poartă centura de siguranță.

Participanții la campanie vor avea ocazia să experimenteze, în condiții de siguranță, impactul unui accident la o viteză mică (15 km/h), pentru a conștientiza importanța vitală a centurii de siguranță.

Poliția Sibiu face un apel către toți conducătorii auto și pasagerii să respecte regulile de circulație și să poarte întotdeauna centura de siguranță.

Ultima oră

Comentariul meu