Lotul 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care este cel mai dificil și pe care se vor construi 49 de poduri și viaducte, 7 tuneluri și un ecoduct în zona Lazaret, este un proiect de o importanță majoră atât pentru Vâlcea, cât și pentru România, afirmă președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
„Am fost astăzi (marți – n.r.) la Câineni, la organizarea de șantier a constructorului Lotului 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești, pentru un bilanț cu privire la evoluția lucrărilor pe acest tronson. Pentru o bună colaborare, la această întâlnire, alături de constructorul Mapa Cengiz, au fost invitați reprezentați ai instituțiilor publice de la nivelul județului Vâlcea: Instituția Prefectului, Inspectoratul Județean de Poliție, Primăria Racovița, Primăria Câineni și personalul tehnic din cadrul Consiliului Județean Vâlcea. Acest tronson de autostradă este cel mai dificil, cu o lungime totală de peste 31 km. Pe această secțiune se vor construi 49 de poduri și viaducte, 7 tuneluri și 1 ecoduct în zona Lazaret”, declară președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, notează Mediafax.
El spune că a primit asigurări din partea constructorului că proiectarea se va termina curând și că lucrările efective vor începe în această primăvară.
„De asemenea, în urma discuțiilor, am solicitat să se ia măsurile necesare pentru a evita crearea de ambuteiaje în zonele prin care trec utilajele constructorului. Așa cum am mai spus, autostrada nu trece pe deasupra județului, este un proiect de o importanță majoră atât pentru Vâlcea, cât și pentru România și mă interesează ca lucrările să fie finalizate la termenul stabilit”, încheie Rădulescu.