Doliu la Piața Cibin. A murit un comerciant cunoscut la doar 48 de ani. „E un șoc pentru noi toți”

Dimineața zilei de luni, 11 martie, a adus o veste tristă în atmosfera Pieței Cibin, unde comercianții de legume și fructe își desfășurau activitatea ca în orice altă zi. Gheorghe Daniel Diaconu, sau Dan cum îi spuneau cei apropiați, nu și-a făcut apariția la taraba sa ca în fiecare dimineață. La doar 48 de ani, acesta a decedat fiind victima unor probleme respiratorii.

Știrea despre moartea fulgerătoare a comerciantului iubit și respectat de către toți colegii săi s-a răspândit printre aceștia precum un șoc.
„Un vecin extraordinar de bun, de ajutor, calm, săritor când aveai nevoie de ceva, un om deosebit. Am pierdut un coleg, un vecin extraordinar. Din întâmplare, a fost și vecin cu mine de casă. A fost un băiat extraordinar de muncitor din familie foarte bună, din păcate așa este viața. Avea o problemă la plămâni. A fost la analize pentru inimă, îi ieșiseră foarte bine, dar el respira mai greu. A chemat familia salvarea și când a ajuns salvarea, poate din panică, a făcut atac de panică, sau nu știu ce s-a întâmplat, și nu a mai putut respira. Asta s-a întâmplat”, a spus doamna Mariana, vecina lui Dan.

Dan era tatăl unei fetițe de șase ani. De luni, pe taraba vânzătorului de legume și fructe sunt aprinse lumânări și au fost aduse flori ce însoțesc fotografia acestuia. Altarul a fost amenajat în semn de omagiu de către cei care l-au iubit și apreciat.
„Avea o fetiță de șase ani, care îl iubea foarte mult. Altarul l-au amenajat colegii de aici. Toți de aici suntem alături de familia îndurerată. E un șoc pentru noi toți, e greu să ne revenim”, a mai spus Mariana.

Trupul neînsuflețit al lui Gheorghe Diaconu este depus la Capela Parohiei Ortodoxe de pe Calea Poplăcii. Înmormântarea va avea loc mâine, 14 martie.

Ultima oră

Un răspuns la “Doliu la Piața Cibin. A murit un comerciant cunoscut la doar 48 de ani. „E un șoc pentru noi toți””