Ediția din 2024 a Maratonului Internațional Sibiu aduce o nouă formă de participare, oferind o opțiune inovatoare pentru cei interesați să se implice în proiectul de susținere a 51 de cauze umanitare, dar care nu împărtășesc pasiunea pentru alergare sau se simt mai puțin pregătiți din punct de vedere fizic.
Ce mai nouă cursă din cadrul maratonului, „Pași pentru oraș by Bilstein”, presupune un mers alert care se poate efectua cu sau fără bețe, având o lungime de 3,35 km. Cursa poate fi care poate fi efectuată în maxim o oră. Proba nu este una competitivă, iar alergarea este interzisă. Organizatorii vor organiza o tombolă pentru această cursă, iar câștigătorii de la categoriile „Feminin” și „Masculin” vor primi câte un premiu.
„Persoanele care se înscriu să alerge (ca alergători) pot să se înscrie pentru o cauză, pe care fiecare alergători când se înscrie o alege. Ca și donatori/susținători pot dona pentru mai multe cauze. Cursa nu este competitivă, respectiv ea nu va fi cronometrată, deci nu se va oferi premii în bani, însă cursa va beneficia de organizarea unei tombole în urma căreia va fi oferit câte un premiu pentru categoriile Feminin și Masculin”, a spus Gabriela Cuzepan, Manager proiect.
Pentru acest traseu, taxa de participare sub formă de donație este de 65 de lei care trebuie achitată pe loc cu cardul pentru a valida înscrierea în competiție. Data limită de înscriere este 7 mai.
„ Cursa ”Pași pentru oraș by Bilstein” este pentru oricine iubește mișcarea în ritm propriu, dar poate că nu a avut curajul până acum să participe. Fiecare pas înainte este o victorie și fiecare obstacol depășit este o realizare demnă de aplauze. Așadar, să înceapă aventura!”, transmit reprezentanții Bilstein.
Cursa „Pași pentru oraș” va urma traseul:
START: Piața Mare – Muzeul Samuel von Brukenthal – Alexandru Odobescu – Konrad Hass – Centumvirilor – Poștei – Mitropoliei – P-ța Huet – Podul Minciunilor – P-ța Mică – Ocnei – 9 Mai – Târgului – Movilei – Felinarului – Magheru – Filarmonicii – Cetății – Arhivelor – Piața Mare – FINISH
Cand va fi curtains de mers!?