câinii de terapie pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din europa. reduc stresul pasagerilor
foto Profimedia

Stresat înaintea unui zbor important? Câini de terapie sunt acum la dispoziţia călătorilor pe Aeroportul din Istanbul (IST) pentru a-i ajuta să se relaxeze, informează Reuters, citează Digi24.

Aeroportul a derulat acest program în ultima lună pentru a ajuta la reducerea stresului şi a anxietăţii în rândul pasagerilor care trec prin terminalele sale. Îngenunchind pentru a-l mângâia pe Kuki, unul dintre aceşti câini de terapie, călătoarea Anastasia Podmazova a lăudat serviciul.

„Mă relaxează. Iubesc animalele. Este foarte bun”, a spus Podmazova, citată de Agerpres. Ca urmare a feedback-ului pozitiv din partea pasagerilor, operatorul aeroportului IGA doreşte să extindă proiectul, crescând numărul câinilor aflaţi la dispoziţia călătorilor de la 5 la 10, a declarat Abdulkadir Demirtas, customer experience manager.

„Călătoriile pot fi stresante … Potrivit cercetărilor, interacţiunea dintre animale şi oameni reduce nivelul de stres şi anxietatea”, a precizat Demirtas. Murat Cengiz Koca, expert în comportament canin şi dresor de câini, care însoţeşte patrupedele prin aeroport, a declarat că animalele au fost antrenate să nu reacţioneze la sunete sau la oameni. „Câinii pe care i-am ales aici au trecut printr-un antrenament de un an de zile. Ei se află astăzi aici pentru că antrenamentul a avut succes”, a declarat el.

câinii de terapie pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din europa. reduc stresul pasagerilor
foto Profimedia

Ultima oră

Comentariul meu