O familie și-a cumpărat anul trecut o casă în Jina din dorința de a reveni în țară, după mai mulți ani petrecuți în Germania. Însă când s-au întors în țară pentru a începe să renoveze casa, vecinii s-au arătat revoltați că printre ei va locui o persoană de etnie romă, fapt ce i-a determinat să meargă la primărie pentru a lua măsuri.
Discriminare persoanelor de etnie romă este în continuare o problemă des întâlnită în România. Un exemplu de discriminare este chiar în Jina, la 50 de kilometri de Sibiu. Ramona și Petrișor Grigore sunt soții care, cu banii strânși la muncă în Germania, în urmă cu un an au reușit să cumpere o casă în Jina, pe strada Prislop. În momentul în care au achiziționat casa nu s-au gândit că vecinii vor fi împotriva mutării lor, din cauza etniei Ramonei. Însă, venind în concediu pentru două săptămâni, cei doi au început renovările, moment în care vecinii i-au văzut și au luat decizia că trebuie să ia măsuri pentru a nu se muta sub nici o formă pe strada lor.
„Anul trecut am cumpărat o casă în localitatea Jina, eu fiind de loc din județul Arad. Eu lucrez în Germania de trei ani, iar de o săptămână sunt în concediu și am venit la proprietatea din Jina, de pe strada Prislop pentru a face unele îmbunătățiri la locuință. Ieri m-a sunat o persoană să îmi spună că sunt invitat la Primăria Jina”, povestește Petrișor.
Ședință la Primăria din Jina
Ajunși la Primăria din Jina, soții Grigore erau așteptați în sala de ședință de mai mulți locuitori de pe strada Prislop. În cadrul ședinței, care nu a durat mai mult un sfert de oră, vecinii proaspeților proprietari s-au arătat indignați de faptul că pe strada lor urmează să locuiască o persoană de etnie romă.
„Acolo m-au aşteptat primarul și alte 30 de persoane în sala de şedinţă, aceştia fiind o parte din vecinii de pe strada unde locuiesc și care mi-au comunicat de faţă cu primarul că vor să ne cumpere proprietatea fiindcă nu vor să aibă lângă ei persoane de etnie romă. Menţionez că soţia face parte din comunitate de „băieși” din Jina. Aceștia au spus în repetate rânduri că dacă nu vrem probleme ar fi bine să vindem şi să plecăm. Eu nu pot să cred că în acest an cineva poate să încerce să te intimideze în anumite moduri să-ți vinzi casa doar prin simplul fapt că eşti rom sau că eşti căsătorit cu o persoană de etnie romă”, a spus Petrișor.
„Ne-au făcut ofertă să le vindem casa”
Locuitorii din Jina prezenți le ședința organizată spontan la primărie le-au făcut o ofertă soțiilor Grigore pentru a vinde proprietatea. Cei prezenți ar fi recurs, totodată, la jigniri și amenințări pentru a-i determina pe cei doi să renunțe la casa cumpărată.
„Au spus că nu avem ce căuta printre ei. Ne-au spus că ne dau 30.000 de euro pe casă, dar le-am spus că le-o vând cu 60.000 și nu le-a convenit. Au zis că ne dau în judecată și că tot reușesc ei să ne scoată dintre ei. O iau ca pe o intimidare, să nu zic amenințare. Ne-au spus că dacă nu o să plecăm, o să avem probleme. Noi nu a cerut nimic nimănui și chiar și așa ne-au amenințat că nu o să avem viață între ei. Nu poate să vină un sat întreg să ne dea afară. Plătim taxe și impozite la fel ca și ei. Numai putem ieși din casă din cauza lor. Primarul nu trebuia să accepte prostia asta. Azi mă duc la poliție să depun plângere”, a mai spus Petrișor.
Soția lui Petrișor, Ramona, se consideră neîndreptățită și spune că în Germania nu a simțit niciodată o discriminare, la fel cum se întâmplă în Jina, de când au achiziționat casa. „Noi am cumpărat casa pentru că ne-a plăcut. Nu mă gândeam că vom avea astfel de probleme. Și noi suntem ca ei, nu suntem animale. Noi lucrăm în Germania, acolo nu are nimeni grija noastră”, spune Ramona.
Primarul comunei: „Nu am stat la ședință”
Primarul comunei spune că nu se poate pronunța dacă a fost un caz de discriminare deoarece nu a participat la întreaga ședință. „Nu pot să mă pronunț până nu știu sigur ce a fost acolo. Fiecare cum interpretează”, a declarat primarul Gheorghe Vasile Beschiu.
„Nu i-am chemat eu. Au venit toți la mine, m-am trezit cu ei în sala de ședință. Vecinii s-au oferit să îi cumpere casa, asta s-a discutat de față cu mine. Eu le-am spus că nu se discută chestiile acestea la primărie. Eu am ieșit din discuție, nu am stat până la final. Au fost vreo 10, 15 persoane”, a spus Gheorghe Vasile Beschiu, primarul comunei Jina.