Sibianca Annamaria Sârbu de la AFT Sibiu, premiată la Gala Excelenței Feminine. A câștigat Premiul de Excelență pentru Comunicare în Spațiul Cibernetic și Comunicații Militare

Gala Excelenței Feminine, ediția a II-a, a celebrat feminitatea, inteligența și forța femeii în societate. Evenimentul a avut loc pe 4 martie, la Palatul Regal din București, sub titlul „The smart, the bold, the beautiful”.

Punctul culminant al serii l-a reprezentat premierea a peste 30 de povești motivaționale a unor femei de succes, care s-au distins prin reușite remarcabile, excelență în profesie și contribuții semnificative în viața socială. Realizările colegei noastre, mr.conf.univ.dr. Annamaria Sârbu, i-au adus „Premiul de Excelență pentru Comunicare în Spațiul Cibernetic și Comunicații Militare”, distincție înmânată de domnul gl.mr. Remus Bondor, Locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării.

„M-am simțit deosebit de onorată să particip la Gala Excelenţei Feminine, într-un cadru elegant, unde au fost celebrate performanța și excelența feminină din România, fiind acordate distincții unor personalități feminine din domeniile justiție, artă și cultură, diplomație, sănătate și social, economie, educație și cercetare, sport și securitate națională. Am ascultat cu interes poveștile cu adevărat inspiraționale și m-am bucurat să descopăr forța, inteligența și pasiunea prin care aceste femei remarcabile își aduc zilnic contribuția la transformarea României într-o națiune modernă și educată, mai pregătită pentru provocările secolului XXI”, a declarat Annamaria Sârbu.

Ediția din acest an a Galei Excelenței Feminine a fost pusă sub semnul promovării nevoii de schimbare a percepției privind rolul femeii în societate, a necesității și avantajele sprijinirii egalității de gen și a implicării femeii în viața publică.

Sibianca Annamaria Sârbu de la AFT Sibiu, premiată la Gala Excelenței Feminine. A câștigat Premiul de Excelență pentru Comunicare în Spațiul Cibernetic și Comunicații Militare

Ultima oră