În perioada 08 – 10 martie a.c., polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat ample acțiuni în scopul conștientizării conducătorilor auto cu privire la necesitatea abordării unei conduite preventive pentru creșterea gradului de siguranță în trafic.
Pe parcursul acțiunilor desfășurate de către polițiștii Brigăzii Autostrăzi au fost depistați trei conducători auto ai unor ansambluri rutiere care, la controlul documentelor, le-au înmânat polițiștilor polițe de asigurare RCA susceptibile a fi false. Este vorba despre un sibian în vârstă de 22 de ani, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Argeș și un bărbat în vârstă de 52 de ani, din județul Ilfov. În toate cele trei cazuri s-au deschis dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de fals sub semnătură privată, respectiv uz de fals.
Acțiunile polițiștilor Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva vor continua în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră.
La mai multe dosare e!